Exclusiv Ajuns la 37 de ani, Sânmărtean nu se gândește să pună ghetele-n cui! ”Sunt motivat și încă mai pot juca”
18.05.2017, 14:37Lucian Sânmărtean va rămâne liber de contract în această vară. Mijlocașului îi va expira înțelegerea cu Al Taawon la finalul lunii iunie, iar cei de acolo nu i-au propus încă prelungirea. Ajuns la 37 de ani, ”magicianul” nu se gândește încă să renunțe la fotbal și consideră că încă mai poate evolua.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Sânmărtean a evoluat în prima jumătate a anului 2017 în Arabia Saudită, la Al Taawon, unde a fost adus de Costel Gâlcă. În prima partea a sezonului, mijlocașul a jucat pentru Pandurii. Fostul jucător al echipei finanțate de Gigi Becali speră să mai prindă un contract afară, dar nu exclude nici varianta campionatului intern.
”Deocamdată, pauză. Vin după o perioadă în care am nevoie de puțină vacanță și după o să văd ce mai intervine, ce mai vine, dacă mai vine ceva. Nu am discutat cu cei de acolo despre prelungirea contractului, care expiră la sfârșitul lui iunie. Eu sunt dispus să discut cu oricine.
Mă simt bine fizic, sunt motivat și am motivația de a mai juca. Nu am probleme din punct de vedere fizic, m-a ținut Dumnezeu departe de accidentări. Continuitatea asta îmi dă motivație să mă antrenez și să mai joc. Prioritar este să mai găsesc ceva pe afară, pentru că la vârsta mea, aspectul financiar este cel mai important.
Dacă nu se mai găsește nimic pe afară, sunt dispus să discut și cu echipe din Liga 1, ne putem așeza la negocieri dacă mă mai vrea cineva. Au fost ceva întârzieri cu banii, dar avem promisiuni că în următoarea perioadă se va plăti tot, aștept să vedem. Până acum nu au fost astfel de probleme”, a declarat Lucian Sânmărtean pentru digisport.ro.
"Costel e prietenul meu"
Fostul jucător al roș-albaștrilor n-ar zice nu unei noi colaborări cu Costel Gâlcă în cazul în care acesta îl va dori la viitoarea sa echipă.
”Costel este o persoană importantă pentru mine, un prieten adevărat. Am ținut legătura cu el după ce a plecat de acolo. Am auzit că are discuții cu echipe din acea zonă, dar nu știu dacă s-a concretizat ceva.
Dacă el simte și crede în potențialul meu și că-l pot ajuta eu o să-i fiu alături. Pe lângă faptul că-l apreciez ca și antrenor, este și prietenul meu și voi depune toată energia și tot efortul meu dacă aș mai avea continuitate cu el”, susține Sânmărtean
Gâlcă şi Sânmărtean au mai colaborat la FCSB, în sezonul 2014-2015, reuşind să câştige campionatul, Cupa României şi Cupa Ligii, dar și la Al Taawon.
Mijlocașul a vorbit și despre planurile de viitor și susține că după ce va renunța la cariera de jucător va încerca să ajute cât mai mult fotbalul românesc.
”Planuri de viitor îți faci în momentul în care simți că nu mai poți. Eu momentan sunt concentrat pe cariera de fotbalist, iar dacă aș avea alte gânduri, cred că mi-ar distrage atenția de la cariera de fotbalist.
Sigur, pe viitor mi-aș dori să rămân în fotbal, am acumulat foarte multă experiență și cred că aș putea fi de ajutor fotbalului românesc”, a încheiat Sânmărtean.
Sânmărtean și-a început cariera de jucător la Bistrița și a mai jucat la Panathinaikos, Utrecht, Vaslui, Steaua, Al Ittihad, Pandurii și Al Taawon.
15 meciuri, un gol și 4 pase de gol are Sânmărtean pentru Al Taawon.
200.000 de euro este cota de piață a lui Sânmărtean, conform transfermarkt.com.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: lucian sanmartean , al taawon , sanmartean al taawon , cariera sanmartean , sanmartean liber de contract , sanmartean nu renunta la fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...