Queiroz, antrenorul Iranului, nervos: "Messi și arbitrul au decis soarta meciului"
21.06.2014, 22:41Argentina a învins în prelungiri naționala Iranului, grație unui gol marcat de Lionel Messi (VIDEO și DETALII) atunci când toată lumea aștepta fluierul de final care ar fi consfințit remiza albă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul din etapa a doua a fost foarte greu pentru sud-americani, cărora le-a trecut glonțul pe la ureche la mai multe ocazii semnate de Iran. Mai mult, în minutul 54, Iranul ar fi putut beneficia de un penalty!
La acea fază, Ashkan Dejagah a intrat în careu, unde a fost talonat de Zabaleta, iar fundașul lui Manchester City a blocat in extremis. Dejagah a solicitat insistent penalty, dar arbitrul Milorad Mazic, înconjurat de iranieni, a lăsat jocul să continue, spre disperarea lui Queiroz.
După meci, selecționerul Iranului a răbufnit:
"Nu sunt dezamăgit. Două personalităţi au decis soarta partidei, Messi şi arbitrul, care era la cinci metri distanţă când am avut penalty şi nu ne-a fost acordat.
Am închis bine spaţiile, dar Argentina a avut răbdare și a încercat toate variantele. Pentru noi a fost o partidă din care puteam obţine ceva, sunt foarte mândru de jucători. Messi face ce face doar datorită calităţii sale. Încearcă, încearcă, încearcă până îi reuşeşte, aşa fac jucătorii mari. La un moment dat va fi genial, iar tu știi asta", a spus antrenorul portughez Carlos Queiroz.
De partea cealaltă, Alejandro Sabella, selecționerul Argentinei, a declarat pentru jurnaliștii prezenți:
"Am reuşit să avem patru sau cinci ocazii în prima repriză. În a doua ne-am complicat, dar atunci când îl ai pe Messi în echipă totul e posibil. E determinant!".
Mijlocașul Javier Mascherano a adăugat, la finalul partidei:
"În a doua repriză ne-am pierdut răbdarea. Avem jucători care fac diferenţa în duelurile directe, dar suntem la Mondial şi ştim că e mai dificil. Am fost destul de imprecişi, dar nu trebuia să ne impacientăm".
Etichete: cm 2014 , queiroz , carlos queiroz iran , argentina iran 1-0 cm 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...