OFICIAL! James Harden a semnat cel mai mare contract din istoria NBA
09.07.2017, 12:24James Harden a semnat prelungirea contractului cu Houston Rockets, echipă care îi va oferi până în sezonul 2022-2023 nu mai puțin de 228 de milioane de dolari (200 de milioane de euro). Este de altfel cel mai mare contract din istoria NBA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Harden mai are din vechia înțelegere doi ani de contract, în valoare de 59 de milioane de dolari (51,6 milioane de euro). Acum, baschetbalistul a semnat o prelungire contractuală pe patru ani în valoare de valoare de 169 milioane de dolari (147 de milioane de euro), valabilă astfel până în sezonul 2022-2023. ”Houston este acasă pentru mine“ , a declarat Harden la scurt timp.
Patronul lui Houston Rockets, Leslie Alexander, a fost cel care a anunțat pe site-ul oficial al echipei că James Harden a semnat prelungirea de patru ani. ”Este plăcerea mea să vă anunțăm că am ajuns la un acord cu James Harden pentru o prelungire contractuală pe termen lung. De când a ajuns în Houston, James a expus etica muncii sale incredibile, dorința de a câștiga și pasiunea de a fi cel mai bun dintre superstarurile acestui joc incredibil”, a spus Alexander. ”În plus, acest angajament ne-a demonstrat nouă, orașului Houston, fanilor Rockets din întreaga lume că James este un lider desăvârșit. Sunt foarte fericit pentru James, pentru mama lui, Monja și familia lor în această zi importantă“.
Baschetbalistul de 27 de ani l-a devansat astfel pe Stephen Curry care a deținut pentru doar o săptămână recordul de cel mai mare contract din NBA. Golden State Warriors a semnat cu Stephen Curry un contract de 201 de milioane de dolari (176 de milioane de euro), potrivit agentului său.
Etichete: nba , dolari , milioane , harden , cel mai mare contract , 228
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...