Delegația României a revenit în țară cu trofeele obținute la CE de tenis de masă
05.10.2015, 16:49România a avut un parcus de excepție la Campionatul European de tenis de masă: trei medalii din trei. Româncele au cucerit argintul în finala de dublu și cea pe echipe, iar titlul suprem a fost adus de Elizabeta Samara în proba de simplu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Samara a câștigat în premieră titlul de campioană europeană, pe care România nu-l mai cucerise din anul 2003, prin Otilia Bădescu.
"Ne-am întors extrem de fericiți, aceeastă medalie de aur vine să ne ungă pe suflet, după atâta așteptare. Știam, credeam în Eliza, toata lumea aștepta această medalie de la ea și iată că a venit" a declarat Beatrice Romanescu la sosirea la București, acolo unde nu a ajuns și Samara, campioana europeană mergând la Moscova imediat după competiție.
"Pe lângă jocul bun pe care l-au făcut fetele, am avut și șansă, au și ascultat, nu tot timpul, dar a ieșit bine" a încheiat antrenorul Viorel Filimon.
Elizabeta Samara a declarat că şi-a îndeplinit un vis prin câştigarea titlului european la simplu, la campionatele continentale de la Ekaterinburg (Rusia). ''Acesta era visul meu şi a devenit realitate. Nu pot fi mai fericită de atât'', a declarat Samara, citată de site-ul federaţiei europene de specialitate, după finala câştigată cu 4-3 (11-6, 9-11, 3-11, 11-7, 12-14, 11-4, 11-4) în faţa olandezei Jie Li.
Totodată, medalia de aur a Elizei Samara a fost un cadou deosebit pentru antrenorul Viorel Filimon, a cărui zi de naştere a fost duminică. ''Al cincilea set a fost foarte important. L-am pierdut la limită şi doar eu am fost de vină. Am lovit trei mingi înalte şi am ratat puncte importante. Am fost supărată după aceea'', a explicat Samara după finală. ''Mi-am schimbat tactica şi am preluat controlul în totalitate'', a precizat românca.
AGERPRES
Etichete: tenis de masa , elizabeta samara , viorel filimon , beatrice romanescu , europene tenis de masa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...