Ce a vrut să spună Serena Williams cu un mesaj comentat aprig de fani? "Nu e rău, așa-i?"
articol scris de Digi Sport08.03.2023, 16:19
Serena Williams (41 de ani) s-a retras din activitate pe 9 august 2022, însă nu poate sta departe de tenis.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Serena Williams pare să-și dorească o revenire în tenis
Americanca a postat un mesaj enigmatic, în care lasă de înțeles că e posibil să revină.
"În fiecare zi mi-e dor să joc, iar apoi mă gândesc la antrenamentele de peste 8 ore pe zi. Nu e chiar rău, așa-i?", a scris Serena Williams pe rețelele sociale.
Fanii au reacționat imediat la acest mesaj și se gândesc că Serena chiar poate reveni.
De altfel, atât înainte de US Open, cât și după, americanca a spus că nu a închis neapărat ușa definitiv unei eventuale reveniri.
Ulterior, Serena a mai spus, în februarie 2023, că se simte "ruptă" pentru că ea crede că "încă poate juca la nivel foarte înalt".
Galerie Foto
Serena Williams, considerată de mulți cea mai mare jucătoare de tenis din istorie
Serena Williams a câștigat 23 de turnee de Grand Slam, cu unul mai puțin decât Margaret Court. Ea a câștigat ultimul turneu de Grand Slam în 2017, la Australian Open, are cele mai multe din era Open și e la doar unul distanță de australianca Margaret Court.
Williams a ocupat nr. 1 mondial timp de 319 săptămâni. Este a treia performanță din toate timpurile, la feminin, după Steffi Graf (377) și Martina Navratilova (332).
Americanca are 73 de turnee câștigate la simplu și 23 la dublu.
Patru medalii olimpice de aur câștigate are Williams, una la simplu (2012) și trei la dublu (2000, 2008 și 2012).
Etichete: serena williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...