Șumudică îi ridică! Gaziantep a obținut o nouă victorie în campionat + notele primite de jucătorii români
articol scris de Digi Sport21.10.2023, 18:22
Gaziantep, echipa antrenată de Marius Șumudică (52 de ani), s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 în fața celor de la Antalyaspor, în etapa a 9-a din SuperLig.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Golul care a adus victoria formației antrenate de fostul atacant al Rapidului a fost marcat de Nicolas N'Koulou în minutul 71.
În această partidă au evoluat toți cei trei jucători români legitimați la Gaziantep, Florin Niță (36 de ani - a fost integralist), Alexandru Maxim (33 de ani - a fost integralist) și Denis Drăguș (24 de ani - a început partida ca titular, dar a fost înlocuit în minutul 85).
Pentru evoluțiile din acest meci, Niță a primit nota 7.2, Maxim a fost notat cu 6,6, iar Drăguș a primit nota 7, potrivit specialiștilor Sofa Score.
Gaziantep, 3 victorii în ultimele 4 meciuri de campionat
După succesul înregistrat în fața propriilor fani cu Antalyaspor, Gaziantep a reușit să obțină 3 victorii în ultimele 4 meciuri din campionat. De altfel, aceste rezultate au scos-o, temporar (echipele din subsolul clasamentului mai au meciuri restanță), pe Gaziantep din afara locurilor retrogradabile.
În prezent, Gaziantep se află pe locul al 15-lea în Superlig, cu 9 puncte acumulate după primele 9 etape.
De când a revenit Marius Șumudică pe banca tehnică a celor de la Gaziantep, turcii au înregistrat trei victorii (2-0, pe teren propriu, cu Instanbulspor; 2-1, în deplasare, cu Samsunspor; 1-0, pe teren propriu, cu Antalyaspor) și două înfrângeri (0-2, în deplasare, cu Kayserispor; 0-2, în deplasare, cu Basaksehir).
Salvarea de la retrogradare, obiectivul lui Marius Șumudică
Marius Șumudică a preluat-o pe Gaziantep la începutul lunii septembrie și, implicit, și-a început al doilea său mandat pe banca acestei formații. Obiectivul principal al tehnicianului din acest sezon este salvarea de la retrogradare.
Astfel, pentru a avea mai multe șanse să-și îndeplinească misiunea, Marius Șumudică a anunțat că va mai aduce în următoarea perioadă de transferuri doi jucători importanți la Gaziantep, care să ridice nivelul echipei.
"Vom aduce doi jucători noi la echipă în perioada de transferuri, în limita posibilităților. Succesul pe care l-am obținut acum trebuie să îl atribuim celor patru jucători pe care i-am transferat. Avem o echipă foarte bună și vom deveni mult mai buni în perioada următoare”, a mai spus Șumudică, potrivit turcilor de la Telgraf.
Florin Niță, Junior Morais, Denis Drăguș și Nicolas N'Koulou sunt fotbaliștii aduși de Gaziantep de la revenirea lui Marius Șumudică.
Etichete: marius sumudica , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...