Un brazilian i-a cerut 30.000 pe lună salariu FCSB-ului: ”O să zic și numele”
articol scris de Digi Sport20.11.2023, 17:05
FCSB caută să-și întărească lotul în perioada de mercato din iarnă, iar în ultima perioadă, ”roș-albaștrii” au testat și piața din Brazilia.
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
FCSB a vrut să transfere un brazilian: ”roș-albaștrii” au renunțat când au aflat suma de transfer și salariul solicitat de jucător
Agentul Florin Vulturar a transmis că FCSB a vrut să transfere un jucător din prima ligă de fotbal a Braziliei, însă când au aflat suma pentru mutare, ”roș-albaștrii” au renunțat la discuții.
”Nu, pentru că era o sumă destul de mare: 3 milioane (n.r. suma de transfer). Nu vreau să dau nume că după aia… Din prima ligă, o echipă de la mijlocul clasamentul. Cam vreo 30.000 (n.r. de euro) voia salariul.
Era un jucător interesant și eu cred că cel târziu în vară va ajunge în Europa. Când ajunge, cu siguranță o să zic și numele”, a spus Florin Vulturar, potrivit Fanatik.
Gigi Becali a anunțat noul titular din atacul FCSB-ului
Recent, Gigi Becali a anunțat că, în partidele următoare, în centrul atacului celor de la FCSB se va afla David Miculescu (23 de ani). De asemenea, ”latifundiarul din Pipera” a mărturisit că părerea sa este împărtășită și de restul oficialilor din cadrul clubului.
”Eu am stabilit asta, că trebuie să încercăm cu el (n.r. - cu David Miculescu atacant) acolo. Nu am o opinie diferită de Mihai Stoica. Păi, o să-l titularizăm. O să facem ce spune MM Stoica şi gata.
Nu că discipolul şi-a depăşit maestrul, dar asta este şi opinia mea. Şi a lui Pinti (n.r. Mihai Pintilii), şi a lui Charalambous. Deci, împreună am stabilit asta”, a declarat Gigi Becali, la Prosport.
Transferat în vara anului 2022 de FCSB de la UTA Arad pentru 1,7 milioane de euro, David Miculescu nu a reușit să devină un titular cert în garnitura de start a ”roș-albaștrilor”. De când a ajuns la formația bucureșteană, atacantul a evoluat în 67 de partide, a marcat 5 goluri și a furnizat 4 pase decisive.
- Un milion de euro este cota de piață a lui David Miculescu, potrivit Transfermarkt
- 20 de meciuri a jucat atacantul în actuala stagiune pentru FCSB
- Două goluri și o pasă decisivă a reușit Miculescu în acest sezon
Etichete: transfer fcsb , transferuri fcsb , florin vulturar , brazilian fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul pro-rus la prezidențialele din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a ajuns să fie...