Exclusiv Motivul real pentru care Flavius Stoican a ales să plece de la Petrolul: ”A venit singur și a spus asta”
12.12.2019, 18:38Flavius Stoican (43 de ani) s-a despărțit de Petrolul după ultimul meci din acest an calendaristic, scor 0-3 pe terenul celor de la UTA Arad. Marius Stan, președintele formației de pe ”Ilie Oană”, spune că decizia despărțirii i-a aprținut antrenorului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În ultimele etape, suporterii Petrolului i-au cerut demisia lui Stoican din cauza rezultatelor modeste ale echipei. Acesta pare să fi cedat și a decis să facă un pas în spate.
Stan: ”Aș vrea ca prima parte a sezonului să fie doar un vis urât”
”Ne-am despărțit în condiții mai mult decât amiabile. Eu am punctat și în alte situații eleganța cu care s-a produs despărțirea, care nu e prea plăcută pentru niciuna dintre părți. Comportamentul lui Flavius a fost unul impecabil, fără niciun fel de pretenții materiale. A venit singur, a spus că renunță, în speranța că va ridica presiune de pe jucători. Crede că ei își pot atinge obiectivul mai departe, lucru în care și noi crederem.
Șansele au fost diminuate simțitor. De apreciat și de remarcat atitudinea. Mărturisesc că nu (n.r. - nu a încercat să-l convingă să rămână), a fost o decizie unilaterală, luată. A cedat, da, trebuia un șoc la echipă. Dacă plecam eu nu cred că era chiar așa un șoc pentru ei”, a spus Stan, pentru digisport.ro.
Din informațiile Digi Sport, Costel Enache (46 de ani) va fi noul antrenor al echipei de pe ”Ilie Oană”, urmând să fie prezentat în cursul zilei de vineri: ”Aș vrea ca prima parte a sezonului să fie doar un vis urât și să fim cu totul și cu totul alții după. Am făcut o strategie, să vedem în ce măsură reușim să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus. Condițiile de pregătire au fost și vor rămâne, în continuare, impecabile”, a mai declarat Stan, pentru digisport.ro.
Flavius Stoican a lăsat-o pe Petrolul cu 31 de puncte după primele 20 de etape ale Ligii 2. Rapid este pe locul trei, cu 35 de puncte, iar CS Mioveni este pe locul doi, cu 37 de puncte. Lider este UTA, cu 41 de puncte.
”Odată cu prezentarea raportului tehnic, domnul Flavius Stoican a solicitat conducerii clubului şi partenerului finanţator Veolia încetarea, pe cale amiabilă, a raporturilor contractuale, fără alte obligaţii financiare. Pe deplin conştient de parcursul oscilant al echipei şi totodată încrezător asupra îndeplinirii obiectivului declarat, de promovare în primul eşalon.
Domnul Flavius Stoican a înţeles necesitatea unei schimbări la nivelul colectivului tehnic, decizia domniei sale sperând să aducă un suflu nou echipei”, se arată în comunicatul emis de Petrolul.
Etichete: petrolul , marius stan , flavius stoican
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...