Video ACS Poli Timișoara - Juventus 2-0. Gură de oxigen luată de gazde în lupta pentru salvarea de la retrogradare
Juventus București a plecat învinsă de la Timișoara. În etapa a 9-a a play-out-ului, bănățenii au deschis scorul după 6 minute de joc, printr-un autogol. Alex Munteanu a executat un corner, Gavrilaș a respins defectuos, mingea a fost deviată de Cânu, iar Walace, în încercarea de a respinge, a trimis mingea în propria poartă
Publicat la
Schimbare uriașă în fotbalul european! Planul UEFA, divulgat de Arsene Wenger
Apariţia unei Superligi europene, cu participarea celor mai puternice cluburi de fotbal de pe continent, este inevitabilă, crede Arsene Wenger (68 de ani), antrenorul care se va despărţi de Arsenal la finalul acestui sezon.
Publicat la
Foto Imaginea care pune capăt "telenovelei Neymar"
Președintel Nasser al Khelaifi e ar fi declarat că șansele ca Neymar să plece sunt nule, iar ultimul anunț făcut de PSG pare să întărească această variantă. Brazilianul a fost ales de către PSG să promoveze echipamentul pe care trupa din capitala Franței îl va purta în stagiunea viitoare. Este evident că acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat cea mai mică șansă ca Neymar să meargă la Real Madrid.
Publicat la
”Rednic nu este un dinamovist convins!” Un fost mare stelist spune de ce ”Puriul” ar lucra la FCSB
Soarta lui Nicolae Dică (38 de ani) pa banca FCSB se va decide în cel mult 10 zile, dacă nu chiar după etapa din acest weekend, a 9-a din play-off. În cazul în care roș-albaștrii ar ratat titlul de campioni,
Publicat la
Cristina Neagu, aleasă în echipa sezonului din Liga Campionilor. Gyor are două jucătoare și antrenorul
Cristina Neagu a fost aleasă în echipa ideală a sezonului din Liga Campionilor. Jucătoarea de la CSM București a fost desemnată cel mai bun inter stânga în cea mai tare competiție intercluburi din handbalul feminin.
Publicat la
Galerie Foto Oltenii au pus deja mâna pe trofeu! Returul finalei EHF începe la 19:30, Digi Sport 1
Publicat la
Suma cerută de Budescu pentru a semna cu CFR Cluj
Constantin Budescu (29 de ani) a fost decisiv în mai multe rânduri pentru FCSB în acest sezon, însă după ultimele evoluţii a intrat în dizgraţia lui Gigi Becali. Fotbalistul are o clauză de reziliere de 3 milioane de euro, iar una dintre echipele interesate de serviciile sale este CFR Cluj.
Publicat la
La CCA nu se mai ţine cont de greşeli. Delegările pentru meciurile care pot decide titlul de campioană
Publicat la
Piloții Mercedes au dominat prima sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Spaniei
Monoposturile echipei Mercedes au dominat prima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Spaniei la Formula 1, desfăşurată vineri dimineaţa pe circuitul Catalunya de lângă Barcelona.
Publicat la
”Soluția este clară!” Mangia știe cum pot oltenii să câștige cu FCSB
Devis Mangia (43 de ani), tehnicianul celor de la CS U Craiova, știe deja formula de echipă pe care o va trimite luni seară pe teren contra celor de la FCSB. Tehnicianul italian nu a dorit însă să o facă publică, dar a spus că elevii săi sunt deja conectați la miza întâlnirii.
Publicat la
S-au încheiat negocierile pentru transferul lui Lewandowski la Real Madrid
Real Madrid a pus capăt negocierilor pentru transferul lui Robert Lewandowski, de la Bayern Munchen, anunţă Sky Sports Germania. Conform sursei citate, madrilenii consideră că preţul pe care Bayern îl solicită în schimbul fotbalistului (aproximativ 100 milioane euro) este unul exorbitant.
Publicat la
Cum poate avea Atletico Madrid un rol-cheie în transferul lui Neymar la Real Madrid
Francezii de la Le Parisien scriu că Atletico Madrid va avea un rol decisiv în stabilirea echipei pentru care Neymar va juca în sezonul următor. Practic, formația lui Simeone va fi cea care poate decide dacă brazilianul merge sau nu la Real Madrid.
Publicat la
Talpan îi pregăteşte lovitura de graţie lui Becali în maximum două săptămâni
În urmă cu o săptămână, ICCJ a respins recursul înaintat de Gigi Becali pentru recuperarea mărcii Steaua. Astfel, numele, emblema şi culorile sunt drepturi exclusive ale clubului Armatei. Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, mai pregăteşte în scurt timp o lovitură pentru FCSB.
Publicat la
Video Devis Mangia a stârnit aplauzele jurnaliștilor la ultima conferință de presă
Devis Mangia, antrenorul italian al celor de la CS U Craiova, a stârnit aplauzele jurnaliștilor prezenți la conferința de presă dinaintea duelului cu FCSB, programat luni și transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, de la ora 20:45.
Publicat la
”Avem un complex în fața Stelei!” Cum se motivează oltenii înaintea duelului cu FCSB
CS U Craiova nu are niciun succes în fața FCSB, dar acest aspect nu-i face decât să-i motiveze pe fotbaliștii antrenați de către Devis Mangia (43 de ani), mai ales că vor juca pe noul ”Oblemenco”, în fața unui stadion arhiplin. Nicușor Bancu
Publicat la
Video Istvan Kovacs a ajuns vedetă în Spania: "Cel mai amuzant moment care s-a petrecut cu un spray"
VIDEO Gaz Metan - Hermannstadt 2-3. Partida de la Mediaș a avut pare de o fază bizară, petrecută în mintul 41, și care l-a avut în prim plan pe arbitrul Istvan Kovacs. Momentul a ajuns rapid viral și centralul din Carei a devenit vedetă peste noapte în Spania.
Publicat la
”Hagi e mai supărăcios!” Mutu, despre ”amenințările” ”Regelului” de a pleca din țară
Adrian Mutu (39 de ani), tehnicianul celor de la FC Voluntari, a comentat în stilu-i caracteristic declarația lui Gică Hagi, care a spus că se gândește să se retragă din campionatul României.
Publicat la
Veste bună pentru Răzvan Lucescu. Finala Cupei Greciei va fi arbitrată de o brigadă din Spania
Finala Cupei Greciei la fotbal, între PAOK Salonic, echipa antrenată de românul Răzvan Lucescu, şi AEK Atena, programată sâmbătă seara, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Spania, avându-l la centru pe David Fernandez Borbalan, informează agenţia Reuters.
Publicat la
Catalanii s-au resemnat. Valverde: "Dacă vrea să plece, o va face!"
Şansele ca Samuel Umtiti să continue la Barcelona şi din sezonul viitor sunt destul de mici. O recunoaşte chiar antrenorul catalanilor, Ernesto Valverde. Tehnicianul a recunoscut că fundaşul francez s-ar putea despărţi la finalul acestui sezon de gruparea de pe Camp Nou.
Publicat la
Exclusiv ”Cu siguranță, alții erau campioni în locul Viitorului!” Dezvăluire de ultimă oră a lui Burleanu
Răzvan Burleanu (33 de ani), președintele Federației Romîne de Fotbal, a lăsat de înțeles că FC Viitorul nu ar fi devenit campioana Ligii 1, sezonul trecut, dacă ar fi fost altă conducere în fruntea fotbalului românesc.
Publicat la
Tatăl lui Neymar, mesaj clar pentru PSG. Anunțul făcut de Marca pe prima pagină
Publicat la
Până unde crede Mutu că se poate implica un patron. De ce n-o să lucreze niciodată cu Becali
Publicat la
Juventus i-a găsit înlocuitor lui Buffon în Serie A. Negocierile au început deja
Gianluigi Buffon se va retrage la finalul sezonului și conducerea lui Juventus e conștientă că trebuie să aducă un portar valoros care să se bată cu Wojciech Szczesny pentru postul de titular. Alesul "Bătrânei Doamne" este Mattia Perin, goalkeeperul celor de la Genoa.
Publicat la
Tensiunea creşte brusc înainte de Astra-CFR. "Se vede cine are interes ca noi să nu fim cum trebuie"
Publicat la
Spaniolii au dat înapoi, după anunţul făcut de Ion Ţiriac. "Deschidem negocierile"
Oficialitățile orașului Madrid au reacționat destul de repede, după ce Ion Țiriac (79 de ani) a amenințat că va muta turneul din capitala Spaniei din cauza faptului că negocierile pentru prelungirea actualului contract au intrat în impas.
Publicat la
Nici n-a plecat încă și se gândește deja la revenire. Iniesta: "Sper ca într-o zi să mă întorc la Barcelona"
Andres Iniesta va pleca de la Barcelona la finalul acestui sezon și încă nu a dezvăluit echipa la care va merge, însă este sigur de un singur lucru: vrea să revină într-o zi la formația de pe Camp Nou. Într-un interviu acordat celor de la Mundo Deportivo, mijlocașul spaniol a precizat că vrea să transmită mai departe tot ce-a învățat despre fotbal în cei 22 de ani petrecuți la Barcelona.
Publicat la
”Nu o mai duc mult!” Preferata Simonei pe reţelele de socializare face anunţul zilei în tenis
Svetlana Kuznetsova (32 de ani, 27 WTA) se pare că a ajuns la capătul puterilor și abia mai găsește resurse pentru a mai face tenis de performanță. Sportiva din Rusia nu mai este de ceva vreme în prim planul sportului
Publicat la
Falcao, acuzat că "se dă lovit" la AS Monaco
Radamel Falcao dă totul pentru AS Monaco, susţine coechipierul său Fabinho, în condiţiile în care unele voci îl acuză pe atacantul columbian că se menajează cu gândul la Cupa Mondială din vara acestui an, scrie L'Equipe.
Publicat la
Video Jurnalista hărțuită în direct s-a răzbunat pe agresor și l-a lovit cu microfonul. "Nu regret deloc!"
Un moment surprins de camerele TV a făcut înconjurul lumii. O jurnalistă a reacționat neplăcut când un grup de fani i-au stricat intervenția televizată: l-a lovit cu microfonul pe unul dintre ei, despre care spune că a pipăit-o în timp ce ea se afla în direct.
Publicat la
Nabil Fekir rupe tăcerea în L'Equipe
Nabil Fekir (24 de ani) este unul dintre cei mai curtaţi fotbalişti din fotbalul mondial. Mijlocaşul francez este dorit de mai multe formaţii de top din Europa, iar Liverpool este în pole-position pentru a obţine semnătura lui, anunţă presa din Anglia. Fotbalistul a recunoscut că poate discuta oricând cu oficialii lui Lyon despre plecarea sa.