Video Iași Open. Filip Jianu – Kalin Ivanovski 6-3, 4-6, 3-6, în optimile de finală. Rezultatele zilei și meciurile rămase
articol scris de Digi Sport12.07.2023, 21:30
Turneul ATP Challenger de la Iași a ajuns în faza optimilor de finală, iar patru meciuri au fost programate miercuri și au putut fi urmărite în direct pe Digi Sport 2.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
În urma primelor patru partide din optimi, Steven Diez, Jakub Mensik, Bernabe Zapata Miralles și Kalin Ivanovski și-au asigurat locul în sferturi. După eliminarea lui Filip Jianu, la turneul de la Iași nu mai participă niciun român.
Iași Open. Filip Jianu – Kalin Ivanovski 6-3, 4-6, 3-6, în optimile de finală
În sferturi, Bernabe Zapata Miralles îl va întâlni pe Jakub Mensik, în timp ce Steven Diez se va duela cu Kalin Ivanovski. Celelalte 4 dueluri din optimi vor putea fi urmărite joi, începând cu ora 11:00, tot pe Digi Sport 2.
Meciurile rămase de jucat în optimile Iași Open, în ordinea disputării lor: Valentin Vacherot - Cristian Garin, Terence Atmane - Riccardo Bonadio, Michael Vrbensky - Vitaliy Sachko și Hugo Gaston - Pablo Cuevas.
UPDATE 21:25 | Filip Jianu a cedat în fața lui Kalin Ivanovski, scor 6-3, 4-6, 3-6, după ce nord-macedoneanul a reușit să ducă meciul în decisiv.
UPDATE 18:50 | Bernabe Zapata Miralles a reușit să îl învingă în două seturi pe Dalibor Svrcina, scor 6-3, 6-4.
UPDATE 15:30 | Jakub Mensik a câștigat duelul 100% ceh cu Zdenek Kolar, scor 6-2, 6-2, și s-a calificat în "sferturi" la Iași Open.
UPDATE 14:00 | Steven Diez l-a învins pe Juan Pablo Ficovich, scor 6-3, 6-4. Argentinianul a avut probleme medicale.
Știrea inițială:
Primul meci al zilei pe zgura de la Iași este Steven Diez (Canada, locul 278 ATP) – Juan Pablo Ficovich (Argentina, 249 ATP), de la ora 12:00, în direct la Digi Sport 2.
De la ora 13:30, este programată confruntarea Jakub Mensik (Cehia, 217 ATP) – Zdenek Kolar (Cehia, 173 ATP).
De la ora 17:00, spaniolul Bernabe Zapata Miralles (53 ATP) îl va înfrunta pe cehul Dalibor Svrcina (193 ATP).
De la ora 19:00, Filip Cristian Jianu (312 ATP) va juca împotriva nord-macedoneanului Kalin Ivanovski (370 ATP).
Celelalte patru optimi de finală sunt programate joi, 13 iulie.
Ion Țiriac speră să organizeze un turneu ATP 500 în România
România organizează în această perioadă un turneu ATP Challenger, dar Ion Țiriac speră ca în anii următori să reușească să aducă în țară o competiție de categorie ATP 500, pentru care este dispus să facă un efort financiar.
”Eu nu mă mai ocup de sport, am terminat și cu tenisul. Mă ocup acum de treburile pe care trebuie să le montez pentru România. Îmi trebuie turneul ATP de 500 de puncte în România, dar e foarte, foarte greu, aproape imposibil. Chit că pun 30-40 de milioane la bătaie. Și nu de lei!
Trebuie să fac lucrurile de la Otopeni, academia de tenis, centralul de tenis, sala lui Nadia. I-am promis și trebuie să o fac. Piscina lui Potec, o voi face și pe ea. De asta mă ocup acum.
Ministerul Tineretului și Sportului... eu aș fi desființat absolut tot înainte să desființez sportul”, a transmis Ion Țiriac.
Etichete: atp , filip jianu , steven diez , iasi open , juan pablo ficovich
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...