Exclusiv Horia Tecău, prima reacție după ce s-a vindecat de COVID-19: ”Am avut simptome dificile”
articol scris de Digi Sport27.11.2020, 14:38
Horia Tecău, unul dintre cei mai importanți jucători de tenis români, s-a vindecat de COVID-19, punând capăt, astfel, perioadei de 14 zile de izolare.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
După ce a ieșit din izolare, Horia Tecău a vorbit, într-un interviu acordat Digi Sport, despre perioada mai dificilă traversată în ultimele două săptămâni.
- Horia Tecău a vorbit în premieră și despre încheierea parteneriatului de lungă durată cu Jean Julien Rojer, precum și despre planurile sale pentru sezonul următor. Toate acestea și multe altele vor putea fi văzute duminică, în cadrul emisiunii "Asii Tenisului", de la ora 14:15, pe Digi Sport 1.
Horia Tecău, prima reacție după ce s-a vindecat de COVID-19
”Am făcut un test pentru că urma să fac o filmare și era normal ca toată echipa să se testeze. La trei zile după rezultatul pozitiv, am avut o seară în care am avut niște simptome destul de dificile.
Am avut febră, m-a durut capul, am avut niște dureri musculare. Tot vârful acesta a durat 24 de ore”, a declarat Horia Tecău, pentru Digi Sport.
Horia Tecău a recunoscut, în același timp, că o parte bună a depistării cu COVID-19 în această perioadă a reprezentat faptul că a putut sta în izolare acasă.
”Mă bucur că s-a întâmplat acum. Eram acasă, eram într-un moment ok. Am făcut carantina la mine acasă, mă simțeam confortabil. Ar fi fost mult mai diferit să contacte acest virus la un turneu. Să fiu carantinat două săptămâni într-o cameră de hotel. Ar fi fost mult mai greu”, a transmis Horia Tecău.
Etichete: horia tecau , horia tecău covid-19 , horia tecău izolare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...