Video Finala WTA Cleveland: Irina Begu - Anett Kontaveit 6-7, 4-6. Românca a pierdut prima sa finală jucată după 4 ani
articol scris de Digi Sport28.08.2021, 21:20
Irina Begu s-a înclinat în prima sa finală WTA după 4 ani de așteptare - a fost 7-6, 6-4 pentru Anett Kontaveit, a doua favorită a turneului de la Cleveland.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Românca a alergat mereu după adversara din Estonia, care a preluat inițiativa din start.
Irina Begu a reușit să trimită primul set în tiebreak, dar nu a fost suficient, iar în actul secund un break a făcut diferența.
Irina rămâne cu 4 titluri cucerite în carier și se poate consola cu forma excelentă demonstrată înainte de US Open.
Ea merge la New York unde o va întâlni în primul tur pe Andrea Petkovic, cea care s-a impus recent la Winners Cup de la Cluj.
Finala WTA Cleveland: Irina Begu - Anett Kontaveit, 6-7, 4-6
UPDATE 22:03 Irina Begu nu a reușit să ducă confruntarea în decisiv - a cedat și setul al doilea, scor 4-6.
UPDATE 21:15 Irina Begu pierde primul set la Cleveland. Anett Kontaveit s-a impus la tiebreak după un prim act echilibrat care a durat mai bine de o oră.
UPDATE 20:55 Irina Begu a depășit un moment complicat. A fost condusă cu 5-2, dar a revenit fantastic la 5-5.
UPDATE ora 20:07 A început partida.
La o zi după ce a împlinit 31 de ani, Irina Begu și-a făcut singură un cadou: s-a calificat în finala turneului WTA de la Cleveland. A trecut cu 7-6, 6-2 de Magda Linette și o va întâlni în ultimul act pe Anett Kontaveit, a doua favorită a turneului.
Estonianca de pe locul 30 WTA a eliminat-o pe Sara Sorribes Tormo (43 WTA) cu 6-4, 6-4.
Begu și Kontaveit nu s-au mai întâlnit în circuitul WTA.
Irina Begu, la a opta finală din carieră
Aceasta va fi a opta finală WTA din cariera Irinei și prima după 4 ani. Ultima a fost la București, în 2017. Begu are 4 titluri WTA în carieră: Tashkent (2012), Seoul (2015), Florianapolis (2016) și București (2017).
La această ediție de la Cleveland, Begu nu a pierdut niciun set. Românca şi-a asigurat un cec de 16.398 de dolari şi 180 de puncte WTA.
Dacă va câștiga finala, Irina Begu, care se afla la începutul turneului pe locul 74 WTA, va urca pe poziția 56, iar dacă o va pierde, va fi pe 66.
Etichete: irina begu , finala wta cleveland , irina begu - anett kontaveit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...