Video Cupa Davis: România - Bulgaria 1-3. Filip Jianu a pierdut cu Adrian Andreev, iar românii vor evolua în Grupa Mondială II
articol scris de Digi Sport01.02.2025, 17:05
România și Bulgaria s-au întâlnit în acest weekend, la Craiova, în direct la Digi Sport, în primul tur al play-off-ului Grupei Mondiale I din Cupa Davis.

UEL: FCSB - Lyon, joi, 19:45, DGS 1
UEL: Real Sociedad - Manchester United, joi, 19:45, DGS 2
România va evolua în Grupa Mondială II, după 1-3 cu Bulgaria, la Craiova
În prima zi, vineri, 31 ianuarie, au avut loc două partide, între Cezar Crețu și Piotr Nesterov, respectiv între Filip Jianu și Ilian Radulov.
Crețu a câștigat primul punct pentru România, după o partidă decisă în trei seturi, în timp ce Jianu a pierdut cu Radulov în două seturi.
Sâmbătă, în a doua zi a confruntării de la Craiova, perechea Cornea/Boitan a cedat în fața bulgarilor Donski, Nesterov, scor 3-6, 3-6.
În al doilea meci al zilei, Filip Jianu a pierdut cu Andreev, scor 3-6, 6-3, 3-6. Astfel România a cedat în confruntarea cu Bulgaria cu 1-3.

În urma rezultatului de la Craiova, Bulgaria va evolua în Grupa Mondială I din Cupa Davis, în timp ce România va juca în Grupa Mondială II.
Filip Jianu - Adrian Andreev 3-6, 6-3, 3-6
UPDATE, 17:00: Filip Jianu a cedat în decisiv cu Adrian Andreev, scor 3-6.
UPDATE, 15:57: Filip Jianu a câștigat actul secund cu scorul de 6-3. Vom avea set decisiv.
UPDATE, ora 15:15: Andreev și-a adjudecat primul set cu scorul de 6-3.
UPDATE, ora 14:20: A început meciul!
Sâmbătă, 1 februarie, la simplu, Jianu urmează să îl înfrunte pe Andreev, de la ora 14:30, iar ultima partidă de simplu îi va opune pe Crețu și pe Radulov o premieră între cei doi sportivi, confruntare programată pentru ora 16:15. Ambele meciuri vor putea fi urmărite în direct pe Digi Sport 4.
Victor Cornea/Adrian Boitan - Aleksandar Donski/Piotr Nesterov 3-6, 3-6
UPDATE, ora 13:34: Final de meci. Perechea Aleksandar Donski/Piotr Nesterov s-a impus și în actul secund, scor 6-3. Bulgaria conduce România cu 2-1, la scorul general.
UPDATE, ora 12:50: Aleksandar Donski și Piotr Nesterov și-au adjudecat primul set cu scorul de 6-3.
UPDATE, ora 12:10: A început confruntarea Victor Cornea/Adrian Boitan - Aleksandar Donski/Piotr Nesterov.
Știrea inițială:
Sâmbătă, 1 februarie, la ora 12:00, este programat meciul de dublu, dintre perechile Victor Cornea/Adrian Boitan și Aleksandar Donski/Piotr Nesterov. Cornea (31 ani) ocupă locul 87 mondial la dublu, iar Boitan (25 ani) se află pe 534. Donski (26 ani) se află pe poziția 230 în clasamentul ATP la dublu, iar Nesterov pe 304.
- La meciul de dublu, confruntarea Victor Cornea/Adrian Boitan - Aleksandar Donski/Piotr Nesterov va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 4. De asemenea, abonații Digi România vor mai putea urmări duelul pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
România și Bulgaria s-au mai întâlnit doar o singură dată în Cupa Davis
Căpitanul echipei României îl mai are la dispoziție pe Bogdan Pavel (25 ani, 248 ATP), iar căpitanul Bulgariei, Valentin Dimov, i-a mai convocat pe Adrian Andreev (23 ani, 233 ATP) și pe Ianaki Milev (20 ani, 487 ATP).
România și Bulgaria s-au întâlnit o singură dată până acum în Cupa Davis, în 1988, când tricolorii au obținut o victorie categorică cu scorul de 5-0.
Câștigătoarea întâlnirii dintre România și Bulgaria va promova în Grupa Mondială I în septembrie 2025, iar echipa învinsă va evolua în Grupa Mondială II.
Etichete: romania , bulgaria , cupa davis , victor cornea , bogdan pavel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Preşedintele american Donald Trump a anunţat în Congresul SUA că un copil care a supravieţuit...