Video Ana Bogdan - Darya Astakhova 7-6 (5), 6-4. Românca s-a calificat în finala de la Iași Open
articol scris de Digi Sport06.08.2022, 15:25
Ana Bogdan (29 de ani, locul 75 WTA) și rusoaica Darya Astakhova (20 de ani, locul 256 WTA) s-au înfruntat în semifinalele turneului pe zgură de la Iași, în direct pe Digi Sport 2, iar românca avut câștig de cauză.
Europa League: FCSB - Olympiacos, joi, 22:00, DGS 1
Handbal EURO: România - Cehia, vineri, 20:00, DGS 1
Ana Bogdaan s-a impus în partida de la Iași Open în două seturi, scor 7-6 (5), 6-4. Meciul dintre cele două jucătoare a avut o durată de două ore și 16 minute.
Meciul Ana Bogdan - Darya Astakhova a putut fi urmărit în format LIVE VIDEO pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, pentru abonații RCS&RDS.
Ana Bogdan, în finala turneului de la Iași Open
Ana Bogdan s-a calificat în finala turneului de la Iași Open în urma unui joc în care a acuzat și probeleme medicale. În finalul primului set, sportiva din România a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, Ana Bogdan a fost bandajată la piciorul stâng.
În actul secund, Ana Bogdan a arătat mai multă poftă de joc și a condus de la un capăt la altul confruntarea cu Darya Astakhova. În finala turneului de la Iași Open, care se va disputa duminică, Ana Bogdan va evolua contra învingătoarei duelului dintre Maya Chwalinska (20 de ani, 160 WTA) și Panna Udvardy (23 de ani, 93 WTA).
Ana Bogdan - Darya Astakhova 7-6, 6-4, în semifinalele turneului de la Iași
Update 15:24: Ana Bogdan - Darya Astakhova 7-6 (5). 6-4. Românca și-a adjudecat și setul al doilea al meciului și s-a calificat astfel în finala turneului de la Iași Open.
Update 15:10: Ana Bogdan - Darya Astakhova 7-6 (5). 4-3. Ana Bogdan îți menține în continuare avantajul.
Update 14:46: Ana Bogdan - Darya Astakhova 7-6 (5). 2-1. Românca începe bine și în actul secund. Joc solid pentru Ana Bogdan în al doilea set.
Update 14:29: Ana Bogdan - Darya Astakhova 7-6 (5). 0-0. A început setul secund al partidei de la Iași Open cu Ana Bogdan la serviciu. În pauza meciului, jucătoarea din România a primit din nou îngrijiri medicale, în urma cărora i s-a pus un bandaj la piciorul stâng.
Update 14:22: Ana Bogdan - Darya Astakhova 7-6 (5). Românca și-a adjudecat primul set al partidei. Ana Bogdan a revenit spectaculos în meci și s-a impus cu 7-5 în Tie-Break.
Update 14:03: Ana Bogdan - Darya Astakhova 6-5. Ana Bogdan a întors scorul în meciul cu Astakhova, dar a cerut intervenția medicului, după ce a acuzat dureri la piciorul stâng.
Update 13:48: Ana Bogdan - Darya Astakhova 4-5. Sportiva din România trage tare pentru a nu ceda primul set.
Update 13:31: Ana Bogdan - Darya Astakhova 2-3. Jucătoarea din Rusia a întors scorul partidei. Și-a adjudecat două game-uri la rând.
Update 13:17: Ana Bogdan - Darya Astakhova 2-1. Românca și-a adjudecat primele două game-uri ale jocului, în timp ce Astakhova l-a câștigat pe primul abia pe al doilea serviciul al său.
Update 13:07: Ana Bogdan - Darya Astakhova. A început meciul din semifinalele turneului de la Iași. Sportiva din Rusia a avut primul serviciul al jocului.
Ana Bogdan, aproape de a doua finală la rând în circuitul WTA
Până acum, Ana Bogdan n-a cedat mai mult de trei game-uri în fiecare dintre cele trei meciuri jucate la Iași.
Vineri, Ana Bogdan a învins-o pe sportiva georgiană Ekaterine Gorgodze (147 WTA), scor 6-1, 6-2.
Darya Astakhova a trecut de argentinianca Paula Ormaechea (248 WTA), scor 6-4, 6-0.
Pe 31 iulie, Ana Bogdan a jucat finala turneului WTA 250 de la Varșovia, tot pe zgură. Românca a fost învinsă de către franțuzoaica Caroline Garcia (32 WTA), scor 6-4, 6-1.
Cealaltă semifinală a turneului de la Iași este Maja Chwalinska (Polonia, 160 WTA) – Panna Udvardy (Ungaria, 93 WTA), de la ora 14:30, în direct pe Digi Sport 2.
Calificarea în finala turneului Iași Open este recompensată cu 8.000 de dolari și 95 de puncte în clasamentul WTA.
Etichete: wta , ana bogdan , iasi open , wta iasi , darya astakhova , semifinale iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Elena Lasconi, vizată de decizia Curții Constituționale prin care a cerut Biroului Electoral...