UPDATE: Alex Pițurcă, reținut! Victor Pițurcă, 3 audieri la DNA în 24 de ore
articol scris de Digi Sport31.01.2023, 15:26
Victor Pițurcă (66 de ani) a fost reținut luni, 30 ianuarie 2023, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) și eliberat marți, 31 ianuarie 2023, dar a fost plasat sub control judiciar.
Champions League: Brugge - Aston Villa, miercuri, 19:45, DGS 1
Champions League: Inter - Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
Alex Pițurcă, reținut! Victor Pițurcă, 3 audieri la DNA în 24 de ore
Galerie Foto
UPDATE Ora 15:30. Alex Pițurcă a fost reținut pentru 24 de ore.
UPDATE 15:20. Procurorii susțin că au probe suficiente pentru a-l reține 24 de ore și pe Alex Pițurcă, susține Digi 24.
UPDATE 15:00. Victor Pițurcă a plecat din nou de la sediul DNA, după ce a fost confruntat cu fiul său Alex, dar rămâne sub control judiciar.
UPDATE 13:50. Victor Pițurcă a fost rechemat la DNA la doar trei ore după ce a fost eliberat. Conform surselor digisport.ro, anchetatorii vor să-i confrunte pe Victor și Alex Pițurcă. Se pare că procurorii nu au fost mulțumiți cu primele declarații pe care le-a oferit fostul selecționer.
Galerie Foto
UPDATE Ora 10:27. Mandatul de reținere al lui Victor Pițurcă a expirat în această dimineață iar procurorii DNA nu au cerut arestarea fostului selecționer. Astfel, Pițurcă senior a fost plasat sub control judiciar.
Victor Pițurcă a plecat acasă, dar nu are voie să plece din țară și trebuie să se prezinte mereu la DNA când va fi solicitat.
În afara lui Victor, și Alex Pițurcă a fost pus sub acuzații și va fi urmărit penal. Fostul atacant al Stelei se află în continuare la sediul DNA, acolo unde oferă explicații, după care va afla ce decizie se va lua și în cazul său. Fie va fi reținut pentru 24 de ore sau va fi anchetat la fel ca și tatăl său, sub control judiciar.
UPDATE Ora 10:05. Potrivit colegilor de la Digi 24, și Alexandru Pițurcă ar fi fost pus sub acuzații și va fi urmărit penal.
Mandatul de reținere, de 24 de ore, al lui Victor Pițurcă va expira în scurt timp și se pare că procurorii DNA nu au cerut arestarea fostului selecționer. În aceste condiții, Victor Pițurcă va fi eliberat, dar va fi anchetat sub control judiciar.
Marți dimineață, fostul selecționer a fost adus în cătușe, conform procedurii, din arestul preventiv pentru noi audieri. La sediul DNA a ajuns și fiul său Alexandru Pițurcă (39 de ani).
- Comunicatul DNA, după ce Victor Pițurcă a fost reținut
- Dumitru Dragomir a vorbit cu Victor Pițurcă înainte să fie reținut! Ce i-a spus antrenorul
Ce se întâmplă cu Alex Pițurcă după ce tatăl său a fost reținut de DNA
În acest caz legat de dosarul privind achiziția de măști de protecție derulată în perioada pandemiei de coronavirus, este implicat și fiul său Alexandru Pițurcă (39 de ani). Juniorul a fost și el chemat la DNA, dar inițial a evitat să se prezinte la audieri.
Însă, marți dimineață, fostul atacant al Stelei a decis să nu mai complice și mai mult situația și s-a prezentat la sediul DNA pentru a oferi explicații.
Alex Pițurcă nici nu se aștepta la acest tăvălug de acuzații. El a petrecut sâmbătă la Nuba Chalet, în Poiana Brașov, alături de mai mulți prieteni, după care a revenit în trombă la București când a auzit ce i-a spus tatăl său.
Pițurcă jr a fost răvășit de întorsătura pe care a luat-o viața sa și, în primă fază, nu a vrut să se prezinte în fața anchetatorilor, așa cum a procedat tatăl său, susține cancan.ro.
Însă, potrivit surselor digisport.ro, în această dimineață Alex Pițurcă a mers, alături de tatăl său, la DNA. Tot marţi, Victor Piţurcă a fost scos din arest şi adus în același loc, încătușat, pentru a fi audiat în acelaşi dosar.
Victor Pițurcă, implicat în dosarul privind achiziția măștilor de protecție în pandemie
Potrivit informațiilor Digi 24, Victor Pițurcă a fost audiat la sediul DNA din Capitală în cursul zilei de duminică, iar luni a fost reținut.
Un complet de judecată va decide dacă Victor Pițurcă va fi arestat preventiv pentru 30 de zile.
Procurorii investighează un contract încheiat în 2020 de MApN cu firma Helios Dentserv, care a presupus distribuirea a 100.000 de măști FFP3 către Ministerul Sănătății.
Banii au revenit firmei PAV Green Energy, al cărei unic asociat este Alexandru Victorio Piţurcă (39 de ani), fost fotbalist și fiul lui Victor Pițurcă.
Suma invocată de procurori este de 11 milioane de lei (peste două milioane de euro), bani încasați de către firma familiei Pițurcă pentru niște măști neconforme.
Victor Pițurcă ar fi influențat accesul fiului său la contractul cu Ministerul Apărării Naționale.
“Victor Pițurcă a fost reținut duminică seară. E în sediul DNA. E audiat din nou de anchetatori, iar azi va fi dus în fața instanței.
E posibil ca anchetatorii să ceară arestarea preventivă. Judecătorii vor stabili dacă trebuie să rămână în spatele gratiilor.
Pițurcă ar fi ajutat la transportarea măștilor din China către MApN. Procurorii spun că măștile ar fi neconforme”, a precizat Vali Stan, reporterul Digi24.
Procurorii fac verificări cu privire la posibile fapte de corupție comise de către generalii MAPN, dar și fapte de evaziune fiscală.
Potrivit unor surse judiciare, în dosar a mai fost reţinut şi directorul general al Romarm, Gabriel Ţuţu.
Etichete: victor piturca , alex piturca , piturca dna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...