Decizia e la UEFA! Ce se întâmplă după ce Dan Șucu a devenit finanțator în Italia și a cumpărat-o pe Genoa
articol scris de Digi Sport19.12.2024, 09:38
Dan Șucu (61 de ani) a dat lovitura de când a intrat în lumea fotbalului. Principalul finanțator al celor de la Rapid a devenit, oficial, de miercuri, 18 decembrie, și patron al celor de la Genoa Calcio, cel mai vechi club din Italia.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Magnatul român are planuri cu ambele formații, pe care vrea să le readucă în prim plan, în SuperLiga, respectiv Serie A. Mai mult, Șucu are în plan ca atât Rapid, cât și Genoa să ajungă să evolueze și în Europa.
Implicarea lui Șucu la Genoa poate aduce schimbări în regulamentul UEFA
Astfel, decizia lui Șucu de a investi în Seria A va produce noi discuții la UEFA, pentru că, de acum înainte, Rapid și Genoa nu se vor mai putea întâlni în competițiile continentale, dacă va fi cazul.
Conform regulamentului actual impus de UEFA, cele două echipe deținute de omul de afaceri român nu se vor putea duela în UEFA Champions League, Europa League sau Conference League. În cazul în care ambele grupări vor ajunge în competițiile europene, atunci acestea vor fi distribuite în competiții diferite.
Discuțiile la UEFA se pot intensifica de acum înainte pe această temă, deoarece ”cazul Șucu” nu este singular în Europa.
În acest sezon competițional, Manchester City și Girona au fost acceptate în faza grupei Ligii Campionilor, după ce organismul de la Nyon a rugat părțile să își transfere acțiunile către alte fonduri înființate sub stricta supraveghere a Consiliului de Control Financiar al Cluburilor, conform iamsport.ro.
De asemenea, un alt caz este al celor de la Manchester United și Nice, în Europa League, dar și acolo s-a aplicat același tratament.
Rămâne de văzut dacă diriguitorii forului de la Nyon vor schimba ceva în regulament sau se va merge în continuare ca și până acum.
Ce a făcut Diana Șucu, imediat după ce Dan Șucu a devenit patron la Genoa
Diana, soția lui Dan Șucu, a reacționat prin intermediul rețelelor sociale, după ce s-a realizat tranzacția.
Galerie Foto
Ce a postat Diana Șucu pe internet, după ce Dan Șucu a devenit patron la Genoa
Diana Șucu a redistribuit la Insta Story postarea prin care Fabrizio Romano anunța că Dan Șucu devine noul acționar majoritar de la Genoa.
Diana Șucu nu a scris vreun cuvânt, dar a ales o melodie sugestivă care să însoțească postarea. Cântecul se numește ”Proud of U”, în traducere ”Mândră de tine”.
Dan Șucu a obținut 77% din acțiunile de la Genoa după ce a plătit 40 de milioane de euro, pentru o majorare de capital la club.
Genoa a făcut anunțul oficial: Dan Șucu, noul patron!
”Genoa anunță că, după o majorare de capital de 45.356.262 de euro, dintre care 5.356.262 cu titlu gratuit și alte 40 de milioane de euro plătite pe 14 decembrie, Bordul Directorilor a acceptat oferta prezentată de omul de afaceri român Dan Șucu.
Afaceristul român a acoperit întreaga majorare de capital și a obținut în schimb în jur de 77% din Genoa CFC, lăsându-i pe ceilalți acționari în minoritate”, se arată pe site-ul oficial al clubului Genoa.
Genoa e pe locul 13 în Serie A
După un început modest de sezon, Genoa, care l-a înlocuit pe Alberto Gilardino cu Patrick Vieira pe 20 noiembrie, și-a revenit și a ajuns la șase meciuri la rând fără eșec în Serie A.
Echipa din Genova este pe locul 13 în Serie A, cu 16 puncte acumulate în tot atâtea meciuri.
Etichete: uefa , genoa , dan sucu , dan sucu genoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În afară de rusă și ucraineană, pe linia frontului din Ucraina poți să auzi acum soldați care...