Exclusiv Tricoul lui Miriuță a creat senzaţie în studiou. Replici savuroase, în direct la TV
12.10.2018, 11:41Vasile Miruță (50 de ani) a devenit noul antrenor al celor de la FC Hermannstadt, după ce Alexandru Pelici (44 de ani) a fost îndepărtat. Dincolo de obiectivele pe care și le-a propus la echipa nou-promovată, fostul tehnician de la Dinamo a apărut la un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport cu tricoul noii sale echipe, pe care a fost inscripționat într-un mod ciudat ”A1”, elementdedicat antrenorilor principali. Ei bine, tocmai grafica aceasta a stârnit amuzamentul moderatorului emisiunii ”Digi Sport Special”, precum și a invitaților Ilie Dumitrescu, Dinu Gheorghe și Remus Răureanu.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Iată dialogul spontan iscat în timpul emisiunii ”Digi Sport Special”, ediția de joi seară, 11 octombrie.
Vali Moraru: ”Inevitabil, mi s-au dus ochii spre tricou, spre echipament. Acum, o fi vreun model mai nou, așa cu scrisul ăla, sau e cu markerul”.
Remus Răureanu: ”E cu pixul, cu markerul”.
Râsete din plin în studio.
Remus Răureanu: ”Noi ne mai văităm că nu câștigăm Liga Națiunilor, că nu batem în Lituania lejer, că nu ne distrăm cu toții. O echipă din Liga 1 are tricouri ca în ”Fred și Barney” pentru antrenori.
Din nou râsete în studio
Vali Moraru: ”Aveau dintr-astea în Fred și Barney?”
Remus Răureanu: ”Îmi imaginez că dacă ar avea o echipă Familia Flintstone, cam așa ar arăta echipamentele.
Bine, nu e vina lui Miriuță, pentru că el a îmbrăcat ce i-au dat oamenii”.
Ilie Dumitrescu (râzând): Crezi că a desenat el acolo, că e mâna lui?”
Vali Moraru: ”A scris omul de la magazie, ca să știe al cui e echipamentul ăla. El al antrenorului, ca să facă diferența cu celelalte echipamente”.
Remus Răureanu: ”Când eram mic, și jucam fotbal în fața blocului, scriam Lupu 11, dar nu eram fotbalist profesinist, nu eram antrenor”.
Ilie Dumitrescu: ”Hai că a fost bună asta!” (continuă să râdă cu poftă).
Vali Moraru: ”Oare ajunge A1 până la Sibiu? Nu prea ajunge!”
Dinu Gheorghe: ”O să ajungă în timp. Să sperăm că va apuca și Miriuță A1 până la Sibiu”.
Vali Moraru: ”Măcar este el antemergător!”.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...