Leonard Doroftei a spus în trei cuvinte totul despre Gică Hagi
articol scris de Digi Sport17.09.2024, 23:18
Leonard Doroftei (54 de ani) a ales să revină în România, alături de familie, după mai mulți ani de ”exil” în Canada.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Doroftei, plecăciune în fața lui Hagi: ”Unicul și inegalabilul”
Campion mondial WBA la categoria semi-ușoară între 5 ianuarie 2002 și 24 octombrie 2003, Doroftei a decis să-i antreneze pe copiii care vor să facă din box o carieră.
”Moșu'”, prin natura sportului pe care l-a practicat, a avut ocazia de a se întâlni cu multe vedete din România și nu numai, iar una dintre acestea a fost Gică Hagi (59 de ani).
Doroftei a fost marcat de întâlnirea cu ”Regele”, iar atunci când a fost rugat să spună ceva despre acesta, a replicat scurt, în trei cuvinte: ”unicul și inegalabilul”.
”Unicul și inegalabilul Gică Hagi. Asta e Gică Hagi. Pentru mine, el este o legendă!
Să ne gândim ce satisfacție ne-a oferit de-a lungul timpului. Așteptam cu toții cu nerăbdare să vedem ce face cu mingea la picior. Pentru asta trebuie să ne bucurăm și să-l respectăm", a declarat Doroftei, conform sport.ro.
Doroftei n-a avut de ales după ce a fost numit ”cerșetor”: ”Barbut nu știu, poker nu știu”
În urma unor episoade mai puțin plăcute petrecute în România, Leonard Doroftei (54 de ani) s-a mutat în 2019 în Canada, alături de familia sa.
”Moșu`” s-a simțit umilit în țară, unde a fost numit chiar și ”cerșetor”, și a luat decizia de a pleca peste Ocean. Acolo nu i-a fost ușor, însă, fără alte variante, a făcut ceea ce știa mai bine: box. A devenit antrenor și a fost primit cu brațele deschise de canadieni.
Galerie Foto
Leonard Doroftei: ”A fost o perioadă de singurătate, m-a ajutat, m-am regăsit”
”Copiii mei au venit în Canada pentru că au văzut că aveam nevoie de o schimbare, că ne mutăm o perioadă acolo. Am avut de ales între București și Canada. Hai în Canada! A fost o perioadă de singurătate, m-a ajutat, m-am regăsit. Am început să antrenez, m-am regăsit prin asta.
Am zis: 'Băi, ce știu să fac cel mai bine? Barbut nu știu, poker nu știu, rummy nu știu de nivel... ce știu? Box!' Ce am făcut? Box! A venit Adrian Diaconu și mi-a spus că știe la sală...
Când m-au văzut băieții la sală, m-au luat în brațe: 'Leonard, te cunoaștem!'. Am antrenat, dar a venit pandemia. S-au închis sălile, dar am găsit un loc unde am putut să antrenez în pandemie.
Oamenii au continuat să se miște, să se antreneze: 'Ce știe, băi, să facă Doroftei ăsta?'. Plecau târâș! Plecau târâș, dar fericiți! Aveam zile în care nu puteam să mănânc, mă dureau mâinile de la antrenamente.
Nu aveam decât un sac în sala aia! Doar un sac! Tot antrenamentul se făcea cu mine. Oamenii veneau cu idei și le făceam. Am avut la antrenamente niște copii fantastici”, a declarat Doroftei, potrivit sport.ro.
După 5 ani petrecuți în Canada, Leonard Doroftei a hotărât să revină în România. Fostul mare pugilist vrea să-și deschidă o sală de box în București.
FOTO Vanessa, fiica lui Leonard Doroftei, vrea să urmeze Facultatea de Medicină în România
Galerie Foto
Etichete: gica hagi , doroftei , leonard doroftei , doroftei hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...