Exclusiv Gigi Mulţescu, uluit de dezvăluirile lui Cornel Dinu: "Sunt confuz, am zis că e o farsă! Mi-a stricat ziua"
25.04.2020, 18:50Gigi Mulţescu a fost indignat de dezvăluirile lui Cornel Dinu referitoare la practicile de la Dinamo în cupele europene dinainte de '89. Dinu mărturisise că era uzual să meargă cu genţile de bani la arbitri şi a pomenit de mai multe partide.
SuperLiga: Rapid - Petrolul, vineri, 20:45, DGS 1
Handbal EURO: România - Cehia, vineri, 20:00, DGS 1
"E o situaţie neplăcută pentru generaţia noastră, anii 80-90, cu performanţe notabile! Nu poţi să întinezi acele rezultate, să le elimini. cui folosesc aceste declaraţii? A fost o ieşire nefericită a lui Cornel!
Nu înţeleg nici asta cu arbitrii, nu stă în picioare! Suporterii spuneau şi ei ca pe timpul ăla era un curent ca echipele din vest să fie susţinute, era o reţetă comerciala, atrăgeau suporteri...Îmi aduc aminte 3-4 meciuri în care am fost total dezavantajaţi! În 78, dubla cu Koln, în prima repriză era 2-0 pentru Dinamo, pe urma un eliminat, ne-a tocat arbitrul!
Noi meciurile alea le-am câştigat cu nişte execuţii deosebite! Cu Inter dăm gol de la 25 metri, cum să anulezi aceste goluri? Cu Hamburg ce putea să facă arbitrul la golul ăla? Ne-a ajutat el?
Nu l-am sunat pe Dinu, m-am blocat , nu-mi venea să cred. am crezut că e o farsă, dar nu prea e!
Sunt confuz, mi-a stricat ziua şi îmi pare rău că o sărbătoare ca aceeea în care noi am ajuns în semifinalele Cupei Campionilor să fie întinată aşa, e păcat de munca noastră!," a comentat Gigi Mulţescu într-o intervenţie la emisiunea Fotbal Club.
Cornel Dinu: "Cu Liverpool nu am mai putut să umblăm la arbitri, ca la precedentele jocuri europene"
Cornel Dinu a povestit pentru Gazetă că în acea perioadă Dinamo primea ajutor financiar de la Securitate pentru a putea beneficia de ajutorul arbitrilor.
"N-am putut să mai umblăm la arbitri, așa cum făcuserăm în precedentele jocuri europene. N-a mai mers fiindcă nu mai era loc pentru căței! Erau semifinalele Cupei Campionilor, nu prea mai era loc pentru Dinamo din Est!
Înainte de Liverpool jucaserăm cu Dinamo Minsk. Am dus gențile cu bani și la Tbilisi, unde s-a jucat turul, și la București. În URSS a fost mai complicat, fiindcă arbitrul Castillejo era păzit de KGB, dar am reușit. La București, au fost momente în care sovieticii ne dominau atât de rău încât arbitrul a venit la margine și mi-a spus: 'Mai ține-i în picioare un pic, că mai mult de atât nu pot să fac!'.
Cu Hamburg, la fel, am dus geanta cu bani. Dar toți procedau așa! Dinamo a ajuns la acel nivel pe valoarea echipei, practica asta cu valizele pentru arbitri era generală, doar că românii țineau atunci la imaginea țării, conta! Iar despre sovietici se știa și că beau un ceai super-energizant, așa-zis 'al urșilor'.
Cornel Dinu spune că el i-a dus geanta cu bani arbitrului Jan Kieser
Atunci (n.r. cu Hamburg, la 3-0) a fost arbitru Kieser, un inspector școlar. Eu i-am dat banii, el mi-a făcut cadouri, o cravată și un inel din argint. Chiar am deschis geanta înainte să i-o predau domnului Kieser, am vrut să văd, din curiozitate, cam despre câți bani era vorba. Erau toate bancnotele Europei: franci francezi, franci elvețieni, mărci. Securitatea îmi dăduse banii așa cum reușise să-i strângă, nu era toată suma într-o monedă.
În sezonul care a urmat, '84-'85, am jucat cu Bordeaux și ne-a arbitrat un scoțian, McGinlay. Anghelache îl abordase din timp, dinainte ca el să plece din Scoția, și Securitatea pregătise o geantă cu 25.000 de dolari. O geantă pe care a preluat-o Vasile Anghel și nu i-a mai dus-o arbitrului. Am avut vreo 16 ocazii, dar ne-a "tocat" scoțianul. S-a terminat 1-1 la București și s-a calificat Bordeaux, care ne egalase în prelungiri", a povestit Cornel Dinu pentru sursa citată.
Etichete: gigi multescu , cornel dinu , dezvaluiri cornel dinu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Elena Lasconi, vizată de decizia Curții Constituționale prin care a cerut Biroului Electoral...