Foto Cum arată stadionul unei echipe de primă ligă din Ucraina, după ce a fost lovit de ”bombe de 500 de kilograme”
articol scris de Digi Sport07.04.2022, 21:04
Stadionul celor de la FC Desna Chernihiv, echipă care evoluează în prima ligă a fotbalului ucrainean, locul 7 înainte de suspendarea competiției din cauza invaziei ruse, a fost complet distrus.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Arena ”Iuri Gagarin” este într-o stare deplorabilă după bombardamentele rusești. Tribunele, vestiarele și mai ales terenul de joc au fost afectate. Președintele Federației ucrainene de bob și skeleton a postat o fotografie de pe stadionul din Chernihiv și a transmis un mesaj puternic adresat sportivilor din Rusia.
Galerie Foto
Stadionul celor de la Desna Chernihiv, distrus de bombele rusești: ”Tristețe teribilă transformată în furie incredibilă”
”O groapă groaznică de 5-6 metri adâncime în mijlocul stadionului din orașul Cernihiv. Sau, mai degrabă, una dintre gropi. Fasciștii din Moscova au aruncat bombe de 500 de kilograme pe stadion. Haltere, atletism, fotbal, box și alte sporturi care s-au dezvoltat pe acest stadion confortabil au tradiție și realizări extrem de serioase.
Tristețe teribilă transformată în furie incredibilă. Niciun reprezentant al Rusiei nu ar trebui să participe la competiții internaționale! Nu!”, a scris Mihail Geraskevich pe contul său de Facebook.
În sezonul 2020-2021, Desna a jucat în premieră în cupele europene. În turul trei preliminar din Europa League, a fost eliminată de echipa germană VfL Wolfsburg, scor 0-2.
Constantin Dima: ”Mă bucur că nu a pățit nimic nimeni de la stadion”
La FC Desna a jucat și un fotbalist român, Constantin Dima (22 de ani), acum la UTA. Dima a fost în lotul echipei din Ucraina timp de aproape un sezon.
”Da, normal că am văzut şi eu ce se întâmplă în Ucraina şi pozele cu stadionul din Desna.
M-au impresionat şi nu cred că poate exista cineva care să nu fie marcat de dezastrele provocate de războaie! În Ucraina sau oriunde altundeva.
Legat de Desna, mă bucur foate mult că nimeni de la stadion, de la club, nu a păţit nimic", a povestit Constantin Dima, pentru digisport.ro.
Etichete: razboi ucraina , stadion ucraina , stadion desna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...