Cu cine joacă Dinamo Kiev primul meci de pregătire, după ce partida cu FCSB a fost amânată. Anunțul ucrainenilor
articol scris de Digi Sport03.04.2022, 11:36
Dinamo Kiev, echipa lui Mircea Lucescu (76 de ani), a anunțat cu ce formație va juca primul meci amical, după ce partida contra celor de la FCSB a fost amânată.
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Elevii lui ”Il Luce” vor disputa primul meci din cadrul unui turneu caritabil prin Europa contra celor de la Legia Varșovia, în capitala Poloniei, potrivit anunțului venit din partea ucrainenilor.
Când joacă Dinamo Kiev cu Legia Varșovia
După ce partida de verificare contra FCSB-ului a fost amânată pentru moment, Dinamo Kiev va juca meciul cu Legia Varșovia pe data de 12 aprilie.
Dinamo Kiev va începe un turneu internaţional pentru sprijinirea Ucrainei cu un meci amical împotriva multiplei campioane a Poloniei, Legia Varşovia. Meciul va avea loc, marţi, 12 aprilie, la Varşovia. Întâlnirea cu Legia va fi prima dintr-o serie de meciuri în cadrul turneului european de caritate al ”alb-albaştrilor”.
Scopul acestor partide este de a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra teribilului război din Ucraina şi de a strânge fonduri pentru a sprijini ucrainenii care au suferit de pe urma conflictului cu agresorul rus. Întâlnirea cu Legia şi alte meciuri caritabile pe care le va juca Dinamo vor fi transmise pe posturile TV ucrainene şi europene. În plus, se plănuieşte atragerea de vedete ale showbiz-ului autohton, ceea ce va ajuta la strângerea de fonduri pentru ucraineni”, a transmis Dinamo Kiev, pe Facebook.
Jucătorii lui Dinamo Kiev au ajuns în România cu autocarul, iar Valeriu Iftime le-a asigurat masa
Jucătorii de laDinamo Kiev au intrat în România cu autocarul, prin Botoșani, vineri, 1 aprilie, în jurul orei 19:00.
Antrenorul ucrainenilor, Mircea Lucescu, a ajutat la deplasare, împreună cu colaboratorul său, Arcadie Zaporojanu.
A pus umărul și patronul de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, cel care le-a rezolvat masa la Conacul Zăicești și le-a pus la dispoziție tot ceea ce e necesar.
Pace pe timp de război între Șahtior și Dinamo Kiev: ”Trebuie să arătam că suntem uniți din Vest până în Est”
Războiul din Ucraina a făcut ca fotbalul să treacă în plan secund, însă rivalele Șahtior și Dinamo Kiev sunt gata de a face uitat trecutul tensionat.
Igor Surkis (63 de ani), patronul clubului Dinamo Kiev, unde antrenor este Mircea Lucescu (76 de ani) din vara anului 2020, anunță că îi așteaptă pe jucătorii lui Șahtior în cantonamentul echipei sale, pentru a se antrena împreună.
Dinamo Kiev, ajutor pentru fotbaliștii de la Șahtior Donețk
Finanțatorul echipei pregătite de ”Il Luce” lasă deoparte orice rivalitate în aceste momente de cumpănă pentru Ucraina și transmite că fotbalul din țara vecină cu România are nevoie de unitate.
”Suntem fericiți să îi invităm pe Pyatov, Stepanenko, Kryvtsov și pe alții la antrenamentele noastre și la meciuri. Trebuie să arătam că suntem uniți din Vest până în Est, de la Kiev până în Donbass. Dinamo condamnă ferm agresiunea, iar eu blestem ziua în care invadatorii ruși au pus piciorul pe pământul nostru. Trebuie să facem totul pentru a salva cluburile noastre, campionatul, fotbalul”, a declarat Igor Surkis, pentru Football24.
Etichete: mircea lucescu , ucraina , dinamo kiev , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...