Ce au scris scoțienii despre Ianis Hagi, care și-a cerut iubita în căsătorie după meciurile naționalei
articol scris de Digi Sport22.06.2023, 11:55
În cursul zilei de miercuri, 21 iunie, Ianis Hagi (24 de ani) a cerut-o în căsătorie pe Elena Tănase (23 de ani), iar presa din Scoția a urmărit atent evenimentul fotbalistului.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ce au scris scoțienii despre Ianis Hagi, care și-a cerut iubita în căsătorie după meciurile naționalei
Galerie Foto
La doar două zile după ce România a remizat cu Elveția, scor 2-2, în preliminariile EURO 2024, Ianis Hagi a mers la Paris, acolo unde a cerut-o pe iubita sa în căsătorie. Gestul fotbalistului de la Rangers a fost evidențiat în presa din Scoția, iar britanicii au vorbit și despre situația sportivă a lui Ianis.
"Este obișnuit să ofere spectacol, dar cea mai frumoasă prestație de până acum a fost după ce s-a lăsat în genunchi pentru a-și cere partenera în căsătorie. Fotbalistul lui Rangers a distribuit o fotografie cu Turnul Eiffel în fundal, în timp ce a transmis mesajul 'Tu. Eu. Noi'.
Hagi s-a reîntors la forma fizică completă avută înaintea accidentării de lungă durată și este gata să confirme în pre-sezon și să caute să-și asigure un loc de titular în echipa lui Michael Beale", au notat cei de la Glasgowlive.
Ianis Hagi s-a logodit! Reacția lui Gică Hagi a venit imediat
La scurt timp distanță a reacționat și tatăl acestuia, Gică Hagi (58 de ani). Evident, "Regele" s-a arătat fericit de faptul că fiul său a dat dovadă de și mai multă maturitate odată cu acest pas.
"O bucurie, sunt bucuros, fericit. Bravo lui, își asumă, ia decizii și e responsabil. Un copil liniștit, un copil care știe ce are de făcut, sunt foarte fericit. Eu, ca părinte, sunt foarte liniștit. Am fost printre primii care au aflat.
Doar ce s-a întâmplat, e între ei și le-am transmis să se împace unul cu celălalt, să se înțeleagă și să meargă împreună pentru că doar așa pot să fie puternici. Sunt foarte fericit. Mă bucur că Ianis crește, devine responsabil. Mă bucur, el decide", a spus Hagi, la Fotbal Club.
Etichete: gica hagi , ianis hagi , scotienii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...