Galerie Foto O rugbistă din naționala Angliei spune că a fost plasată în comă, deși nu trebuia: "Nu puteam merge sau vorbi"
articol scris de Digi Sport09.03.2023, 00:50
Abi Burton (23 de ani) a povestit o întâmplare greu de crezut. Rugbista din naționala Angliei susține că a fost plasată în comă, deși nu trebuia.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Abi Burton spune că a fost plasată în comă, deși nu trebuia
Totul s-a întâmplat în vara lui 2022, la un an după Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde naționala Angliei a pierdut meciul pentru locul 3, cel cu naționala statului Fiji. La un moment dat, după ce nu a fost selecționată în lotul pentru turneul european, care era criteriu de calificare la Cupa Mondială, Abi a suferit o depresie severă.
Au urmat apoi alte crize de acest fel și a fost dusă de urgență la spital. Doctorii au crezut că suferea de "psihoză indusă de stres", așa că a fost internată timp de 26 de zile la psihiatrie.
Numai că starea sa a continuat să se înrăutățească. Ulterior, tatăl lui Abi le-a spus doctorilor că i se părea că fiica sa ar putea suferi de o boală foarte rară, encefalită autoimună.
Galerie Foto
Rugbista Abi Burton a fost diagnosticată cu encefalită autoimună, după o supoziție a tatălui ei
După testele făcute, medicii au constatat că tatăl rugbistei avea dreptate, așa că ea a fost transferată la alt spital. Acolo, familia sa și-a dat acordul ca sportiva să fie plasată în comă indusă, pentru a i se putea face un tratament cu plasmă.
"Ei știau că nu mă puteau trata, eram prea agitată, ajunsese totul prea departe", a spus Abi Burton, care a crezut că medicii au greșit când au plasat-o în comă.
A stat 25 de zile în comă artificială, iar când a fost trezită, a povestit ce a trăit.
"Nu cred că am realizat cât de rău eram când m-am trezit. Nici nu am dorit să întreb nimic. Nu mai aveam mușschi. Mi-am zis: 'E groaznic, nu sunt eu, nu-mi place de mine!'
A fost cu adevărat greu. Sunt întristată pentru acea parte, pentru că mi-a fost luat ceva din mine. Ani la rând, eu m-am identificat cu rugby-ul, iar eu nu mai puteam juca. Nu mai puteam merge, nu mai puteam vorbi", a spus Abi, potrivit The Sun.
Ulterior, Abi Burton a reluat treptat antrenamentele și joacă din nou rugby.
Etichete: abi burton , rugbista in coma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...