VIDEO Napoli - Lazio 2-4. Două eliminări şi un penalty ratat! Echipa lui Radu Ştefan s-a calificat dramatic în UCL
Napoli avea nevoie de victorie pentru a-i lua locul de UEFA Champions League lui Lazio, în ultimul meci al lui Rafa Benitez ca antrenor al echipei de pe San Paolo.
Oaspeții au deschis scorul după 33 de minute prin Parolo, iar în prelungirile primei părți, Candreva a mărit avantajul lui Lazio, în urma unui contraatac. A urmat o repriză secundă nebună: Higuain a redus din diferență la 10 minute de la reluare, după care lucrurile s-au complicat și mai mult pentru Lazio: Parolo a primit două galbene în doar câteva minute, iar Napoli a profitat, restabilind egalitatea prin același Higuain.
Cu 20 de minute înainte de final, Ghoulam a fost și el eliminat tot pentru două galbene primite foarte repede. Gazdele au avut ocazia să treacă în avantaj, la penalty-ul acordat de Gianluca Rocchi la intervenția lui Lulic, asupra lui Maggio (75), însă Higuain a trimis peste poartă.
Apoi, scenariul din prima repriză s-a repetat în decurs de numai 6 minute: Napoli a atacat, iar Lazio a dat lovitura pe contraatac: Onazi, abia intrat pe teren, a făcut 3-2 pentru echipa lui Stefano Pioli, iar Klose a dat lovitura de grație în prelungiri, din centrarea lui Ledesma.
Rafa Benitez lasă astfel o moștenire de nedorit la Napoli, care, în urma victoriei Fiorentinei, pierde și locul 4. Lazio ajunge, în schimb, în Champions League, pentru prima dată în ultimii 8 ani.