România, calificare spectaculoasă în finala de canotaj la 8+1 feminin: șansă importantă la medalia de aur!
articol scris de Digi Sport29.07.2024, 13:29
România s-a calificat fără emoţii în Finala A a probei feminine de opt plus unu, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat detaşat seria a doua, în 6 min 12 sec 31/100.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
România, calificare fără emoții în finala de canotaj la opt plus unu feminin
În componenţa Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu, România a condus cursa de la un capăt la altul, încheind cu un avans de aproape 7 secunde faţă de SUA (6:19.00) şi 16 secunde faţă de Italia (6:28.47), care vor evolua în recalificări.
- România a avut un timp mai bun şi decât câştigătoarea primei serii, Marea Britanie (6:16.20).
Recalificările vor avea loc pe 1 august (ora 11:10), iar Finala A este programată pe 3 august (11:50).
Deşi nu a luat medalie la Tokyo, în 2021, România a stabilit cel mai bun timp mondial al probei (5:52.99).
Ultima medalie olimpică a României la opt plus unu feminin datează de la Rio 2016, iar ultimul titlu olimpic din 2004, de la Atena.
România a ratat calificarea în finală la canotaj feminin
Echipajul feminin de patru vâsle al României, în componenţa Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş, nu a reuşit să se califice în Finala A, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce s-a clasat pe locul 4 în recalificări.
Canotoarele române nu au reuşit să se apropie de primele două poziţii, care au asigurat prezenţa în finala pentru medalii, fiind cronometrate în 6 min 33 sec 84/100. Biletele pentru finală au fost obţinute de Elveţia (6:26.82) şi China (6:28.72), restul echipajelor urmând să evolueze în Finala B.
Paradoxal, româncele au obţinut un timp net mai bun în serii - 6 min 24 sec 74/100, care le-ar fi asigurat prezenţa în finală în cazul în care l-ar fi repetat luni.
Pe 31 iulie, Finala B va avea loc de la ora 13:14 (ora României), iar Finala A este programată la 13:38.
România a ratat prezența în finală la proba de patru vâsle masculin
România, în componenţa Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu, a ratat calificarea în Finala A a probei de patru vâsle masculin la Jocurile Olimpice de la Paris, luni, după ce s-a clasat pe locul 5 în recalificări.
Canotorii români au fost pe doi după 500 de metri, cât şi la 1.000 de metri, dar apoi au început să piardă distanţă, încheind pe cinci, cu timpul de 5 min 56 sec 32/100. De remarcat că românii au avut un timp net mai bun în serii (5 min 51 sec 14/100), cu care s-ar fi calificat în finală.
Doar primele două echipaje din recalificări, Germania (5:52.39) şi Elveţia (5:52.55) s-au calificat în Finala A, restul urmând să evolueze în Finala B.
Finalele acestei probe sunt programate pe 31 iulie, Finala B la ora 13:02 (ora României), iar Finala A la 13:26.
România va evolua în recalificări la opt plus unu masculin
România, în alcătuirea Mihăiţă Ţigănescu, Laurenţiu Danciu, Bogdan Băitoc, Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc, Florin Arteni, Florin Lehaci, Adrian Munteanu, s-a clasat pe ultimul loc în prima serie la opt plus unu masculin, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris, astfel că va continua în recalificări.
Canotorii români au încheiat cursa pe locul patru (5:55.82), la mare distanţă de celelalte echipaje. Cursa a fost câştigată de echipajul SUA (5:29.94), celelalte trei ambarcaţiuni din serie urmând să evolueze în recalificări - Olanda (5:31.82), Germnaia (5:41.63) şi România.
Recalificările acestei probe sunt programate pe 1 august (11:20), iar Finala A pe 3 august (12:10).
România nu a cucerit nicio medalie olimpică la masculin în această probă.
Etichete: jocurile olimpice , romania , canotaj , jocurile olimpice 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...