Pivotul Marius Novanc a revenit la HCM Constanța
02.07.2013, 20:28Pivotul echipei naţionale de handbal masculin a României, Marius Novanc, a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu formaţia campioană a României, HCM Constanţa.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În vârstă de 33 de ani, Novanc a mai evoluat la HCM Constanţa în perioada februarie 2011-mai 2012, câştigând două titluri de campion naţional.
Acesta mai are în palmares un titlu cu Steaua, obţinut în 2008, precum şi o Cupă Challenge, câştigată tot cu Steaua, în 2006.
"Mă bucur că am revenit la Constanţa şi sper să obţinem rezultate cât mai bune. HCM a avut întotdeauna pretenţii la titlu. Şi anul trecut s-a impus destul de clar în campionat, şi-a păstrat valoarea. Am trei titluri de campion, îmi doresc şi altele, mai ales că vreau să mă retrag de la Constanţa şi vreau să o fac într-un mod cât mai plăcut", a spus Novanc.
"A fost o greşeală că a ajuns la Bacău. Nu ar fi trebuit să plece niciodată de la HCM. Este un jucător de valoare, căpitanul echipei naţionale şi s-a simţit mereu bine la Constanţa, de aceea a şi
acceptat să-şi rezilieze contractul cu Bacău şi să revină la HCM", a delcarat directorul executiv al campioanei României, Nurhan Ali.
HCM Constanţa l-a mai transferat pentru următorii doi ani şi pe centrul Bogdan Şoldănescu, ultima oară la Bucovina Suceava.
Etichete: novanc hcm , novanc steaua , novanc bacau , novanc constanta , hcm steaua , nurhan ali hcm , nurhan ali novanc , soldanescu hcm , soldanescu suceava
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...