Video Muntenegru - România 27-25. ”Tricolorele”, înfrângere în al doilea meci de la Campionatul European
articol scris de Digi Sport01.12.2024, 20:33
Naționala de handbal feminin a României a fost învinsă de Muntenegru, scor 27-25, în al doilea meci de la Campionatul European, turneu final găzduit de Ungaria.
SuperLiga: Oțelul Galați - FCSB, luni, 20:30, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - UTA Arad, luni, 17:30, DGS 1
- Partida a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 2, dar și pe site-ul digisport.ro, în format Live Video&Text, precum și în aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România.
Muntenegru - România 27-25. ”Tricolorele” lui Florentin Pera, învinse de 1 Decembrie
România s-a văzut condusă încă din startul partidei de Muntenegru, dar începând din minutul 11 elevele lui Florentin Pera au părut să își găsească ritmul și chiar au preluat conducerea.
România a condus o singură dată cu scorul de 8-9, dar începând de atunci Muntenegru și-a creat un avantaj constant de 3-4 goluri care s-a menținut până la finalul partidei.
În ultimele minute România s-a apropiat la două goluri și le-au dat speranțe suporterilor români prezenți în sala de la Debrecen că pot produce o surpriză. În cele din urmă, Muntenegru s-a impus cu scorul de 27-25.
VIDEO Finalul meciului Muntenegru - România 27-25
Programul zilei de 1 decembrie de la EHF Euro 2024 și rezultatele
- Croația - Insulele Feroe 17 - 17
- Olanda - Germania 29-22
- Muntenegru - România 27-25
- Danemarca - Elveția 35-30
21:30
- Serbia - Cehia, în direct la Digi Sport 4
- Islanda Ucraina.
Muntenegru - România 27-25
Min. 60 - Final de meci. Muntenegru s-a impus cu scorul de 27-25.
Min. 57 - După mai multe greșeli în apărarea noastră și în atac, Muntenegru a restabilit diferența de 4 goluri. Scorul este 27 - 23.
Min. 54 - România s-a apropiat la două goluri cu 6 minute înainte de finalul partidei! Scorul este 24-22.
Min. 48 - Muntenegru a transformat o lovitură de la 7 metri și s-a distanțat la 5 goluri. Scorul este 24-19.
Min. 45 - Bianca Bazaliu ratează șansa de a diminua diferența la două goluri. Scorul este 22-19.
Min. 41 - CE GOL pentru Ștefania Stoica. Muntenegru conduce cu 20-17.
Min. 38 - ”Tricolorele” sunt în continuare conduse și diferența rămâne constantă. Scorul este 19-15.
Min. 34 - România reduce din diferență! Scorul este 17-14.
Min. 31 - A început a doua parte a jocului!
Min. 30 - Final de primă repriză. Muntenegru conduce cu 4 goluri.
Min. 27 - Diferența rămâne constantă! Scorul este 15-12.
Min. 23 - ”Tricolorele” au punctat și ele. Scorul este 14-10.
Min. 21 - Adversarele își măresc avantajul. Scorul este 13-9.
Min. 17 - Muntenegru s-a distanțat din nou. România este condusă cu 11-9.
Min. 13 - Dublă eliminare pentru Muntenegru, după o greșeală la bancă! România profită și egalează! Scorul este 8-8!
Min. 11 - România reduce din diferență și punctează de două ori la rând! Scorul este 8-5.
Min. 8 - ”Tricolorele” nu se regăsesc. Scorul este 7-3 în favoarea Muntenegrului.
Min. 5 - După mai multe greșeli în apărarea noastră, Muntenegru s-a distanțat la 5-2.
Min. 3 - Cele două naționale merg cap la cap! Scorul este 2-2.
Min. 1 - Primul gol al partidei este marcat de Muntenegru de la 7 metri.
Min. 1 - A început meciul!
Galerie Foto
Pentru ”Tricolore”, întâlnirea de azi are și o miză aparte pentru că se va juca de Ziua Națională a României. Aflată în plină reconstrucție, după ce Cristina Neagu s-a retras, naționala nu trece printr-un moment foarte bun, dar a reușit o evoluție de excepție în partida de debut de la acest turneu final, 29-28 cu Cehia.
- Bianca Bazaliu a fost cea mai bună jucătoare a echipei României, cu 9 goluri. Au mai înscris Lorena Ostase 8, Oana Borş 4, Alisia Boiciuc 3, Alicia Gogîrlă 2, Ştefania Stoica 1, Alexandra Dindiligan, 1, Andreea Cristina Popa 1.
Adversarele României de astăzi, handbalistele din Muntenegru s-au impus liniștit în meciul de debut contra Serbiei cu 24-18.
Tot azi, și tot la Digi Sport, veți mai putea viziona partidele Serbia - Cehia, de la 21:30, în direct la Digi Sport 4, precum și Olanda - Germania, în direct pe digisport.ro.
Programul României de la EHF Euro 2024 de handbal feminin
29 noiembrie
- ROMÂNIA - Cehia 29-28, în direct la Digi Sport 1. DETALII AICI
- Muntenegru - Serbia 24-18
1 decembrie
- Muntenegru - ROMÂNIA 27-25
- Serbia - Cehia 21:30, în direct la Digi Sport 4
3 decembrie
- Serbia - ROMÂNIA 19:00, în direct la Digi Sport 1
- Cehia - Muntenegru 21:30, în direct la Digi Sport 4
Lotul României de la EHF Euro 2024 de handbal feminin
- Portari: Bianca Curmenţ (CSM Corona Braşov), Diana Ciucă (CS Rapid Bucureşti, care este însă anunțată ca fiind accidentată), Daciana Hosu (CSM Bucureşti);
- Extreme dreapta: Oana Borş (HC Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);
- Interi dreapta: Daria Bucur (SCM Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);
- Centri: Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (CSM Corona Braşov);
- Interi stânga: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Sorina Grozav (CS Rapid Bucureşti), Ştefania Stoica (CS Rapid Bucureşti);
- Extreme stânga: Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (HC Dunărea Brăila);
- Pivoţi: Lorena Ostase (CS Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (HC Dunărea Brăila), Ştefania Jipa (SCM Gloria Buzău).
Alexandra Dindiligan: ”Sunt foarte fericită, nu pot să descriu în cuvinte”
”Tricolorele” au reușit să obțină victoria în fața adversarelor, după ce au alergat după egalare pe parcursul întregii reprize secunde. La pauză, cehoaicele se aflau în avantaj cu 13-11, dar elevele lui Florentin Pera (45 de ani, selecționerul României) au luptat până la capăt și au obținut o victorie uriașă la EURO.
În urma acestui succes, Alexandra Dindiligan (27 de ani), handbalista celor de la CSM București care a marcat un gol în poarta Cehiei, nu și-a putut ascunde bucuria și a avut doar cuvinte de laudă la adresa coechipierelor sale.
”(n.r. cât de grea a fost revenirea în acest meci?) În primul rând vreau să-mi felicit echipa. Am arătat un spirit puternic, sunt mândră de coechipierele mele. Am început foarte slab acest meci, dar am luptat mult să revenim. Adversarele noastre au avut un portar foarte bun (n.r. Novotna), în special în duelurile 1 la 1.
Sperăm să ne îmbunătățin la acest capitol în următoarele partide. Sunt foarte fericită, nu pot să descriu în cuvinte. Sper să o ținem din victorie în victorie, îmi doresc foarte mult să ieșim din grupă. Mulțumesc tuturor suporterilor care au fost alături de noi în număr foarte mare”, a spus handbalista ”Tricoloră”, la flash-interviu.
VIDEO cu declarațiile Alexandrei Dindiligan la finalul partidei România - Cehia
Etichete: romania handbal , florentin pera , muntenegru romania video , alexandra dindiligan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024 sunt publicate pe...