Exclusiv CSM Bucureşti, la o semnătură de aducerea unei duble campioane olimpice
08.03.2017, 15:57CSM Bucureşti continuă demersurile pentru formarea unei echipe de handbal şi mai puternice pentru sezonul viitor, iar acum se află în negocieri foarte avansate cu norvengianca Marit Malm Frafjord, în vârstă de 31 de ani. Clubul bucureştean doreşte să aducă pivotul lui Larvik pentru a nu rămâne descoperit în acea zonă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În anumite condiţii, campioana Europei riscă să rămână într-o singură jucătoare pe respectivul post.
Profesionistă desăvârşită, Oana Manea şi-a anunţat clubul că îşi doreşte un copil şi, dacă va rămâne însărcinată, va dori să păstreze copilul, caz în care îşi va întrerupe cariera.
De asemenea, Cristina Nan, operată la genunchi, termină contractul în vară şi a anunţat că va pleca în altă parte pentru a putea juca meci de meci şi a-şi reveni din punct de vedere fizic. Aşa că echipa se poate baza sută la sută doar pe bielorusa Anastasia Lobach, ceea ce ar fi puţin pentru o echipă cu obiectivele CSM-ului.
Apropo de Manea, bucureştenii au şi exemplul celor de la Gyor, care s-au trezit în mijlocul sezonului cu informaţia că Heidi Loke e însărcinată, astfel că nu s-au mai putut baza pe ea.
Frafjord are o carte de vizită de-a dreptul impresionantă, pe măsura unei echipe naţionale de talia Norvegiei:
- dublă campioană olimpică, 2008, 2012
- medalie de bronz, 2016
- campioană mondială, 2011
- medalie de argint, 2007
- medalie de bronz, 2009
- cvadruplă campioană europeană, 2006, 2008, 2010, 2016
- medalie de argint, 2012
Pentru Frafjord ar fi prima ieşire din Scandinavia. Până acum a evoluat doar la formaţii din Norvegia şi, într-o perioadă, în Danemarca, la Viborg, între 2010 şi 2014.
Din vară, la formaţia bucureşteană va veni şi Cristina Neagu, în timp ce Isabelle Gullden, Gnonsiane Niombla, Camille Ayglon Saurina, Line Jorgensen şi Jelena Grubisic şi-au prelungit contractele. Din păcate, vor pleca de la echipă Linnea Torstenson şi Carmen Martin, care au semnat cu formaţia franceză Nice.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: frafjord csm bucuresti , pivot nou csm bucuresti , transfer frafjord csm bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...