Video CSM București - Esbjerg 29-29, în ultimul meci din grupele Ligii Campionilor. Ce urmează pentru “tigroaice”
articol scris de Digi Sport20.02.2022, 16:50
CSM București a remizat pe teren propriu cu echipa daneză Esbjerg, scor 29-29, în ultimul meci din faza grupelor EHF Champions League, în direct pe Digi Sport 1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
CSM București, calificată în optimile Ligii Campionilor
CSM București este calificată în faza optimilor de finală, de pe locul cinci în Grupa A, cu 15 puncte.
Esbjerg a câștigat grupa, cu 23 de puncte, și va juca direct în sferturile de finală.
În Sala Polivalentă din Capitală, Esbjerg a condus la pauză cu 16-15. În repriza a doua, danezele s-au distanțat la patru goluri, dar “tigroaicele” au revenit și au preluat conducerea pe tabelă în ultimul minut. Esbjerg a egalat dintr-o lovitură de la 7 metri, la ultima fază a partidei.
VIDEO Rezumatul meciului CSM București - Esbjerg 29-29
Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare din Liga Campionilor
Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu 10 goluri. De la CSM București s-au mai remarcat Elizabeth Omoregie (7 goluri) și Emilie Arntzen (4).
Henny Reistad (9 goluri) și Kristine Breistol (8) au fost cele mai bune jucătoare de la Esbjerg.
Cristina Neagu (33 de ani) a devenit cea mai bună marcatoare în acest sezon al Liga Campionilor, cu un total de 94 de reuşite. A depăşit-o pe Jamina Roberts (IK Savehof, 85 goluri).
Clasamentul final în grupa A din EHF Champions League
Foto: flashscore.ro
În optimile de finală, CSM Bucureşti va juca împotriva echipei de pe locul patru în grupa B, în dublă manșă (26/27 martie şi 2/3 aprilie), manşa tur pe teren propriu.
Adversara echipei bucureștene va fi cunoscută după ultimele meciuri de duminică din grupa B. Înaintea acestora, locul patru este ocupat de ŢSKA Moscova.
Faza optimilor de finală va avea loc între 26 martie și 3 aprilie, sferturile de finală între 30 aprilie și 8 mai, iar Turneul Final Four în perioada 4-5 iunie, la Budapesta.
În sezonul anterior, CSM Bucureşti a ratat calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor.
CSM București - Esbjerg 29-29, pe Digi Sport 1
Min. 60: Final de meci! Egalitate în ultimul meci din grupă! Danezele au înscris de la 7 metri la ultima fază a partidei.
Min. 58: CSM București - Esbjerg 28-28. Cristina Neagu egalează, după golul cu numărul zece.
Min. 54: CSM București - Esbjerg 26-27. Neagu și Omoregie le mențin aproape pe "tigroaice".
Min. 43: CSM București - Esbjerg 21-23. Cristina Neagu reduce din diferență.
Min. 32: CSM București - Esbjerg 16-16. După o paradă a portarului, pe contraatac, Aune Larsen marchează pentru CSM București primul gol al reprize secunde.
Min. 31: Începe repriza secundă.
Min. 29: CSM București - Esbjerg 15-16. Polman stabileşte scorul pauzei, cu o aruncare frumoasă.
Min. 2: CSM București - Esbjerg 1-0. Carmen Martin deschide scorul, după o acțiune superbă.
Min. 1: Începe meciul.
Știrea inițială:
Pentru CSM Bucureşti, duelul cu Esbjerg, din ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor, este un antrenament perfect pentru meciurile din optimi, unde bucureștencele sunt deja calificate.
Acolo, "tigroaicele" trebuie să treacă, în dublă manșă, de echipa care va termina pe locul 4 în grupa B, CSKA Moscoca sau Odense.
"Ambele echipe sunt puternice, cum sunt toate în Liga Campionilor. Pentru mine, nu prea contează ce adversar vom întâlni", a spus Yvette Broch.
În tur, CSM București a fost învinsă de Esbjerg la un singur gol
Esbjerg a pierdut doar un meci în 13 etape, pe terenul lui Brest şi s-a calificat în sferturi din postura de câştigătoare a grupei. În tur, danezele s-au impus la diferenţă de un gol.
"Am condus acel joc cu trei goluri, dar am pierdut. Sigur că este şi o revanşă pe care ne-o dorim", a precizat Yvette Broch.
"Ele au fost, până acum, de departe, cea mai bună echipă din grupa noastră. Să fii pe locul 1 cu 3 etape înainte să se termine faza grupelor nu arată decât valoarea, aşa că sunt o echipă foarte puternică, pe care abia aşteptăm să o întâlnim", a concluzionat Adrian Vasile.
CSM București are 14 puncte în grupa A, înaintea ultimei runde, și are șase minime să mai urce în clasament.
Cel mai probabil, CSM va încheia pe locul 5 în grupa A şi va juca în barajul pentru sferturile de finală cu formaţia clasată pe locul al patrulea în Grupa B, ŢSKA Moscova (echipă antrenată de Florentin Pera) sau Odense.
Etichete: ehf , liga campionilor , champions league , csm bucuresti , cristina neagu , esbjerg , csm bucuresti - esbjerg , csm bucuresti live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...