Video Ce ghinion pentru Șumudică! Rizespor a pierdut după ce a încasat un gol în minutul șase al prelungirilor
articol scris de Digi Sport06.02.2021, 17:05
Rizespor, formația pregătită de Marius Șumudică, a pierdut dramatic pe terenul celor de la Alanyaspor, în runda cu numărul 24 din campionatul Turciei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Asta după ce echipa sa începuse bine pentru oaspeți - Montassar Talbi a deschis scorul pentru Rizespor după 25 de minute.
Însă avantajul a durat puțin - Bareiro a adus egalarea în minutul 32. Alanyaspor a dominat partida și răsplata a venit în al șaselea minut de prelungiri când Mustafa Pekternek l-a învins pe Cetin din pasa lui Caulker.
La Rizespor au fost titulari fostul jucător al CFR-ului, Damjan Djokovic, dar și fostul mijlocaș de la FCSB, Fernando Boldrin. Brazilianul a fost sancționat pentru proteste la finalul partidei când era deja pe banca de rezerve.
Șumudică rămâne astfel fără victorie de când a preluat-o pe Rizespor - are un egal și două înfrângeri. Echipa este la jumătatea clasamentului în Superliga turcă.
LIVE VIDEO & SCORE Alanyaspor - Rizespor 1-1
Minutul 90+6 GOL Alanyaspor. Mustafa Pekternek a înscris pentru gazde.
Minutul 46: A început repriza a doua.
Pauză: Alanyaspor - Rizespor 1-1.
Min. 35: Gol anulat Alanyaspor. Reușita lui Salih Ucan nu a fost validată de VAR din cauza unui fault.
Min. 32: GOL Alanyaspor! Atacantul paraguayan Adam Bareiro restabilește egalitatea din penalty.
Min. 25: GOL Rizespor! Formația lui Marius Șumudică deschide scorul prin fundașul tunisian Montassar Talbi, care trimite imparabil cu capul, după o centrare a lui Dario Melnjak.
Min. 1: Începe meciul!
- Alanyaspor: Marafona - Gulselam, Caulker, Tzavellas, Moubandje - Juanfran - Karaca, Kutlu, Davidson - Bareiro
Rezerve: Kirintili, Acar, Aksoy, Bekiroglu, Bingol, Gulay, Gunes, Kadzior, Pektemek, Siopis
Antrenor: Cagdas Atan - Rizespor: Akkan - Morozyuk, Dilaver, Talbi, Melnjak - Meriah, Djokovic - Boldrin, Erdogan, Soderlund - Skoda
Rezerve: Gorgen, Cetin, Fernando, Aly, Bulut, Donsah, Durak, Michalak, Samu, Baiano
Antrenor: Marius Șumudică
Marius Șumudică a strâns două meciuri pe banca celor de la Rizespor, după numirea oficială în funcție: 0-1, contra lui Fenerbahce și 1-1 împotriva celor de la Kasimpasa. Echipa sa a ajuns pe locul 12, cu 26 de puncte.
De partea cealaltă, Alanyaspor este neînvinsă de patru jocuri și ocupă locul 5, cu 38 de puncte, la 10 lungimi în spatele liderului Fenerbahce.
În partida tur, disputată la Rize, în septembrie, cele două formații au remizat, scor 1-1.
Suspendat în runda trecută, după ce a fost eliminat chiar la debutul pentru Rizespor, Șumudică va reveni pe bancă la meciul cu Alanyaspor.
"Sunt ca un trofeu pentru toți arbitrii. Toți sunt fericiți când mă elimină. De acum încolo, nu le voi mai da această șansă", a promis Șumudică, înaintea meciului.
Etichete: turcia , marius sumudica , rizespor , super lig , alanyaspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...