Video Scandări rasiste la adresa lui Muntari, în Serie A! Ce a făcut fratele lui Muniru
30.04.2017, 21:42Pescara este cea mai slabă formație din Serie A TIM. ”Lanterna” din prima ligă italiană a pierdut și meciul de pe ”Stadio Sant'Elia”, în fața celor de la Cagliari, scor 1-0, dar partida a fost marcată de un incident neplăcut, petrecut pe finalul reprizei a doua.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Sulley Muntari (32 de ani), mijlocașul celor de la Pescara, dar și fratele lui Muniru, de la FCSB, n-a mai suportat insultele rasiste care i se adresau din tribune și s-a dus la arbitrul Daniele Minele, căruia i-a cerut să ia măsuri. ”Centralul” i-a comunicat ghanezului că nu a auzit așa ceva din tribune, moment în care Muntari s-a enervat și mai tare. În fața unei astfel de reacții, Mineli a decis să-i acorde fotbalistului cartonașul galben.
Uluit de gestul arbitrului, dar și enervat de jignirile și vorbele dure pe care le-a auzit, Muntari a decis să iasă de pe teren. Înainte de a pleca la vestiare, mijlocașul s-a oprit și la arbitrul de rezervă, căruia i-a reproșat faptul că nu i-a comunicat colegului său din teren nimic legat de acest aspect.
Galerie Foto
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
După meci, antrenorul celor de la Pescara, Zdenek Zeman, i-a luat apărarea lui Muntari.
”Muntari l-a rugat pe arbitru să intervină, dar acesta susține că nu a auzit și nu a văzut nimic. Cred că Muntari are dreptate și că a procedat corect să iasă de pe teren!”, a spus Zeman, citat de toată presa din Peninsulă.
Pentru acest gest, Muntari nu va avea probleme cu cei din conducerea clubului, spre deosebire de fratele său, Muniru, care, cel mai probabil, la vară va fi dat afară de la FCSB.
Muniru a devenit indezirabil, după un conflict pe care l-a avut cu Florin Tănase, la unul dintre antrenamentele roș-albaștrilor, de dinaintea meciului cu Astra, scor 3-0. După ce i s-a comunicat decizia, care în primă fază a constat într-o amendă, Muniru a plecat pentru câteva zile la casa lui din Italia, după care a revenit la antrenamente, fiind rezervă neutilizată la meciul cu Viitorul, scor 1-1.
Etichete: muntari pescara , muntari cagliari pescara , muntari insulte rasiste
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...