Video Juventus - Genoa 3-1 | Campioana rămâne pe locul 3 în Serie A după a 4-a victorie la rând
articol scris de Digi Sport11.04.2021, 17:00
Juventus a învins cu 3-1 pe Genoa și rezistă pe locul 3 în Serie A, poziție amenințată de Napoli și Atalanta.
SuperLiga: Dinamo - Sepsi, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Unirea Slobozia - Hermannstadt, sâmbătă, 15:00, DGS 1
Echipa lui Andrea Pirlo, la care Radu Drăgușin a fost rezervă neutilizată, a deschis repede scorul prin Kulusevski cu un șut plasat după o acțiune a lui Cuadrado.
Iar Alvaro Morata a majorat diferența în minutul 21 după ce Chiesa și apoi Cristiano Ronaldo nu au putut trimite mingea în plasă.
Scamacca a relansat partida după pauză, iar Genoa a forțat egalarea dar Szczesny a fost la post la ocaziile lui Pjaca.
Iar Weston McKennie a stabilit scorul final, 3-1, prin care Juventus rămâne pe locul 3 la 12 puncte de liderul Inter și 2 de AC Milan, ocupanta poziției secunde.
UPDATE Minutul 70 GOOOL Juventus!!! Abia intrat pe teren, McKennie alungă emoțiile pentru gazde, după ce Genoa a ratat mai multe ocazii de egalare.
UPDATE Minutul 49 GOOOL Genoa!!! Scamacca reduce din handicap cu o lovitură de cap în urma unui corner.
UPDATE Minutul 21 GOOOL Juventus!!! Morata majorează diferența după o intercepție a lui Chiesa care nu-l poate învinge pe Perin. Mingea ricoșează la Cristiano Ronaldo care trimite în bară din apropiere, iar Morata este cel care înscrie în cele din urmă.
UPDATE Minutul 4 GOOOL Juventus!!! Kulusevski trimite în plasă după o acțiune a lui Cuadrado.
UPDATE Minutul 1 A început partida.
Echipele de start:
JUVENTUS (4-4-2): Szczesny - Cuadrado, De Ligt, Chiellini, Danilo - Kulusevski, Rabiot, Bentancur, Chiesa - Morata, Cristiano Ronaldo.
GENOA (3-5-2): Perin - Radovanovic, Masiello, Criscito - Biraschi, Behrami, Rovella, Badelj, Zappacosta - Scamacca, Pandev.
Cursa pentru titlu în Serie A continuă, după victoria Milanului din meciul cu Parma. Echipa lui Stefano Pioli s-a apropiat la opt puncte de Inter, care are un meci mai puțin. Juventus va rămâne și după această etapă pe locul trei și nu își mai permite pași greșiți.
Inter - Cagliari 1-0. "Nerazzurri" fac încă un pas către "Scudetto"
Inter Milano s-a impus la limită în fața celor de la Cagliari, 1-0, în runda cu numărul 30 din Serie A. Cu opt etape înainte de finalul sezonului, trupa lui Antonio Conte are 11 puncte avans față de rivala AC Milan, în fruntea clasamentului.
Cele mai mari șanse de gol ale primului act le-au aparținut gazdelor, însă de fiecare dată Vicario a fost la post. Cagliari, cu Răzvan Marin integralist, au replicat prin fostul jucător al lui Inter, Radja Nainggolan, dar șutul său din minutul 39 nu i-a pus mari probleme lui Handanovic.
După revenirea de la cabine, tot Inter a fost mai periculoasă. În minutul 77, Darmian a înscris singurul gol al partidei, după o centrare excelentă a lui Hakimi. Grație acestui succes, "nerazzurrii" s-au distanțat la 11 puncte în fruntea Serie A și "Scudetto" este tot mai aproape de Giuseppe Meazza.
De partea cealaltă, Cagliari a ajuns la patru eșecuri consecutive și rămâne pe 18, cu 22 de puncte, la cinci lungimi în urma lui Torino, prima deasupra liniei.
VIDEO Rezumat Inter - Cagliari 1-0
LIVE VIDEO Inter Milano - Cagliari 1-0
Min. 90+4 - Final.
Min. 77 - GOOOL Inter! Darmian este omul potrivit la locul potrivit. Fundașul italian introduce mingea în poartă după o centrare a lui Hakimi.
Min. 69 - Ocazie Inter! De Vrij reia în transversală o centrare excelentă din corner.
Min. 46 - Începe actul secund.
Min. 45+1 - Pauză.
Min. 40 - Ocazie Inter. Darmian nu reușește să-l învingă pe portarul oaspeților din interiorul careului.
Min. 39 - Radja Nainggolan, fostul interist, șutează de la aproximativ 25 de metri, dar Handanovic este la post.
Min. 10 - Ocazie Inter. Eriksen trimite un șut foarte bun din marginea careului, însă portarul Vicario se întinde excelent și scoate de sub bară.
Min. 1 - Începe partida.
Echipele de start:
Inter vrea să restabilească diferența de 11 puncte față de urmăritoarea AC Milan, iar pentru asta are nevoie de o victorie în fața echipei lui Răzvan Marin. Cagliari vine pe ”Meazza” și ”vânează” un rezultat pozitiv, care i-ar permite să spere în continuare la salvarea de la retrogradare.
Cagliari are 22 de puncte, ocupă locul 18 și este la cinci puncte distanță de Torino, echipa care ocupă ultimul loc ce asigură salvarea de la retrogradare.
LIVE VIDEO Juventus - Genoa, ora 16:00, pe Digi Sport 2
Juventus este pe locul trei după 29 de etape, cu 59 de puncte, și este la 12 puncte distanță de Inter Milano. Pentru a mai spera la titlu, bianconerii au nevoie de un succes în fața ”Grifonului”, care ocupă locul 13, cu 32 de puncte.
Etichete: inter , juventus , inter cagliari , juventus genoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În estul Europei, mai multe țări NATO lucrează de zor pentru a-și consolida apărarea – în Polonia...