De necrezut. Cristiano Ronaldo a decis ce va face când se va retrage din fotbal. Cât va mai juca
28.12.2019, 14:33Cristiano Ronaldo va împlini 35 de ani pe 5 februarie, iar momentul retragerii din activitate nu e departe. Starul portughez și-a făcut deja și planuri pentru cariera pe care o va îmbrățișa după ce se va lăsa de fotbal, iar alegerea sa este una surprinzătoare. Atacantul vrea să se apuce de actorie.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"În urmă cu câțiva ani, vârsta până la care se juca fotbal era de 30-32 de ani, dar acum găsești pe teren și jucători de 40 de ani. În momentul în care corpul meu nu mai răspunde corect, atunci va fi momentul să plec.
Succesul meu pe teren este rezultatul muncii grele și a modului de a trăi. Muncesc continuu pentru a-mi îmbunătăți abilitățile mentale și fizice. Doresc să-mi continui studiiule după ce mă retrag din fotbal. Sper să trăiesc mai mult de 50 de ani pentru a învîța lucruri noi și să am provocări diferite, de exemplu să joc într-un film", a explicat Cristiano Ronaldo.
Ronaldo vrea să mai joace fotbal atâta timp cât îi va permite organismul
Chiar dacă are 34 de ani, cvintuplul câștigător al Balonului de Aur duce o viață sportivă exemplară.
"Viața noastră e bazată pe echilibru. Poți să mănânci câtă mâncare vrei, dar în schimb, trebuie să continui să te antrenezi și să nu mănânci ceea ce face rău corpului. Eu îmi cunosc corpul sută la sută și mereu mențin o dietă care mă aduce să am un fizic diferit. Toată lumea îmi știe modul de a trăi și viața îmi este dedicată fotbalului.
Menținerea nivelului de succes în ultimii 15 ani este în principal legată de perseverența mea de a fi cel mai bun. Nu vreau ca vorbele mele să fie interpretate drept narcisiste. (...) La 34 de ani, încă am condiția fizică obținută prin sârguință și muncă grea pentru a câștiga trofee", a precizat Ronaldo.
- În acest sezon, Cristiano Ronaldo are 12 goluri în 21 de meciuri oficiale pentru Juventus.
Secretul formei fizice de excepţie a lui Cristiano Ronaldo
La 1,87 metri, Ronaldo are 84 de kilograme de mușchi, însă forma sa fizică a fost obținută printr-o dietă strictă. Lusitanul ia şase mese mici pe zi, bea multă apă şi zero alcool.
Regimul alimentar al lui Cristiano Ronaldo se bazează exclusiv pe proteine slabe, fibre, cereale, vitamine și săruri minerale împărțite în șase mese zilnice mici, la o distanță de trei-patru ore, special pentru a menține metabolismul mereu activ și a avea mereu energie pentru a se antrena.
Odihna este considerată esențială de portughez pentru recuperarea energiei. Pentru a-și menține metabolismul mereu activ, Cristiano Ronaldo își împarte orele de somn zilnic în cinci "bucăţi" de câte 90 de minute.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...