Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
articol scris de Digi Sport27.12.2024, 18:03
Mario Balotelli (34 de ani) e de departe cel mai cunoscut nume din lotul celor de la Genoa, echipa preluată recent de Dan Șucu (61 de ani).
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Italianul nu mai este, însă, atacantul care "rupea plasele" la începutul carierei. După ce patronul Rapidului a achiziționat pachetul majoritar, în presa din Italia viitorul fotbalistului a fost pus sub semnul întrebării. De atunci, s-a aflat că Șucu vrea să îl păstreze, dar și că Balotelli vrea să continue.
Mario Balotelli, pus să accepte statutul de rezervă
Vineri, cei de la Calcio Genoa au venit cu o informație nouă legată de situația fostului internațional italian. Echipa la care Șucu a căpătat putere decizională a hotărât că Balotelli rămâne doar cu o condiție: dacă acceptă statutul de rezervă.
Atacantul care a bifat echipe precum Liverpool, Manchester City, Inter și AC Milan n-a reușit să se impună în primul 11 al lui Patrick Vieira, unde Andrea Pinamonti e titular incontestabil.
Sursa citată mai scrie că sâmbătă, după meciul cu Empoli, Genoa a convocat o ședință cu Balotelli, în urma căreia se va afla dacă jucătorul e de acord cu termenii propuși. În caz contrar, va fi lăsat să plece.
Empoli - Genoa, pe 28 decembrie
Meciul Empoli - Genoa se joacă de la 16:00 și va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 4, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării.
Înainte de acest meci, Empoli e pe locul 11, cu 19 puncte, în timp ce Genoa e două poziții mai jos, cu 16 puncte.
Etichete: mario balotelli , genoa , patrick vieira , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...