Video România - Bosnia și Herțegovina 4-1! ”Tricolorii” vor lupta vineri cu Kazahstan pentru finala Europeanului
articol scris de Digi Sport06.06.2024, 22:00
România a învins, joi seară, fără drept de apel Bosnia și Herțegovina, scor 4-1, și s-a calificat în semifinalele Campionatului European de minifotbal, găzduit de Sarajevo (Bosnia și Herțegovina).
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
România - Kazahstan, finala din semifinale. I-am învins în ultimul act la Mondial
”Tricolorii” vor lupta cu Kazahstan pentru un loc în marea finală! Va fi o reeditare a finalei Campionatului Mondial din 2023, câștigată de România.
- România - Kazahstan, din semifinalele Campionatului European de minifotbal de la Sarajevo, se va disputa vineri, 7 iunie 2024, de la 21:30, în direct la Digi Sport 1.
După o partidă, care a fost în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România, elevii lui Virgil Bejenaru au făcut spectacol.
Finalul a fost însă unul trist pentru ”Tricolori”. În urma unui meleu neașteptat, Marius Balogh a încasat un cartonaș galben și va fi suspendat pentru semifinala cu Kazahstan.
În rest, ai noștri au dominat de la un capăt la altul, ca o mare echipă. Viorel Șaim, de două ori, Marius Balogh și Raul Dumitrovici au fost marcatorii golurilor echipei noastre.
România a câștigat cel mai recent European în 2015
Așadar, România are șansa de a lupta pentru finala Campionatului European și posibilitatea de a câștiga și trofeul continental. În 2015, România a câștigat cel mai recent European, după 5-1 cu Croația.
Dar pentru asta, naționala țării noastre va disputa finala din semifinale cu Kazahstan. În noiembrie 2023, România s-a impus în ultimul act al Mondialului după loviturile de departajare, scor 12-11. Atunci, vedeta României a fost Alex Bourceanu.
VIDEO cu rezumatul partidei România - Bosnia și Herțegovina 4-1
Min. 50+1 - FINAL! România s-a calificat în semifinalele turneului final
Min. 50 - GOOOL Bosnia: 4-1, Ibricic! Gazdele au marcat din lovitură de la 7 metri.
Min. 41 - România a fost aproape de 5-0, dar mingea a lovit bara.
A început repriza a doua.
Min. 26 - GOOOOL ROMÂNIA: 4-0, Raul Dumitrovici! Cel mai tânăr component al naționalei noastre a majorat diferența, din fața liniei porții, după un șut expediat de Ungur. Fază de playstation a României.
Min. 25+2 - PAUZĂ
Min. 25 - Dedic, de la Bosnia, a fost eliminat. Cinci minute echipa adversă, adică Bosnia, va evolua cu un jucător mai puțin. Dar dacă în acest interval România va marca, atunci gazdele au dreptul de a introduce mai devreme un alt jucător, conform regulamentului competiției.
Min. 24 - GOOOOL ROMÂNIA: 3-0, Șaim! Fotbalistul naționalei noastre a realizat dubla și și-a depus candidatura la titlul de golgheter al competiției.
Min. 10 - GOOOL ROMÂNIA 2-0: Marius Balogh. Golgheterul naționalei noastre a marcat, impecabil, din lovitură de la 7 metri. Vlad Mocanu a fost cel faultat la marginea careului și a fost nevoie de intervenția VAR pentru a se decide dacă a fost in careu sau nu.
Min. 6 - GOOOL ROMÂNIA: 1-0, Viorel Șaim. Fotbalistul nostru a deschis scorul după o fază fixă foarte bine pusă la punct. Mingea a fosr repusă de la margine, apoi balonul a fost deviat cu capul, iar Șaim a marcat.
Min. 1 - A început partida.
Lotul României la Euro 2024 de minifotbal
Portari: Daniel Constantinescu (Tazmannschaft București), Dragoș Nițu (Sam Vig CCM Bistrița), Ionuț Neacșa (Nova Vita Târgu Mureș).
Jucători: Mircea Popa (Extratereștrii Bistrița), Marius Balogh (Grand Hill & Ony Oradea), Gabriel Dumitrașcu (Chedra Tax Ploiești), Raul Dumitrovici (Sam Vig CCM Bistrița), Vlad Mocanu (Inter Traian Vaslui), Vasile Pop (Sam Vig CCM Bistrița), Alexandru Nechita (Luxury & Maria și Ion București), Andrei Ferik (Bad Boys Oradea), Viorel Șaim (Nova Vita Târgu Mureș), Iulian Sîplăcan (Nova Vita Târgu Mureș), Andrei Șumăian (Bad Boys Oradea), Andrei Balea (Nova Vita Târgu Mureș), Mircea Ungur (Nova Vita Târgu Mureș), Cătălin Tineiu (Juventus Sibiu).
Antrenor: Virgil Bejenaru
După ce a încheiat grupa pe prima poziție, după victoriile cu Turcia (9-0) și Polonia (5-2) și remiza cu Ungaria (0-0), România a trecut în optimi de Georgia, scor 3-0.
De partea cealaltă, Bosnia și Herțegovina, țara gazdă a turneului final, a ajuns în sferturi după ce a produs o surpriză mare și a eliminat Cehia, fosta campioana mondială și europeană, la loviturile de la 7 metri, după 2-2 la finalul timpului regulamentar.
România - Bosnia și Herțegovina | LIVE VIDEO, 21:00, DGS 1. ”Tricolorii”, în fața celei de-a 10-a semifinale la EURO din 11 participări
Va fi prima întâlnire dintre cele două echipe la EURO. Totuși, în urmă cu o lună, la EMF Nations Games, ”Tricolorii” s-au impus cu 2-0 în fața Bosniei.
- România are șansa de a bifa a 10-a semifinală la Campionatul European de minifotbal din 11 participări.
În cazul unei victorii, românii vor întâlni în penultimul act învingătoarea dintre Kazahstan și Azerbaijan. Pe cealaltă parte de tablou, în sferturi, Muntenegru se va duela cu Franța, iar Serbia va da piept cu Belgia.
Partidele de minifotbal de la EURO se dispută pe durata a două reprize de câte 25 de minute, iar pauza dintre ele este de maximum 5 minute. Se vor adăuga minute suplimentare, atunci când este cazul, pentru a compensa timpul pierdut cu schimbările, loviturile de pedeapsă etc.
Lotul României pentru CE de Minifotbal:
Portari: Dragoș Nițu, Ionuț Neacșa
Jucători: Mircea Popa, Marius Balogh, Gabriel Dumitrașcu, Raul Dumitrovici, Vlad Mocanu, Vasile Pop, Alexandru Nechita, Viorel Șaim, Iulian Șîplăcan, Andrei Șumălan, Andrei Balea, Mircea Ungur, Cătălin Tineiu
Etichete: romania minifotbal , euro minifotbal , romania bosnia si hertogovina , sferturi campionatul european minifotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a...