Video Manchester United - Tottenham 2-2. Radu Drăgușin a debutat oficial pentru noua sa echipă
articol scris de Digi Sport14.01.2024, 20:23
Manchester United și Tottenham au remizat pe Old Trafford, scor 2-2, în cadrul etapei cu numărul 21 din Premier League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Diavolii Roșii" au început meciul cum nu se putea mai bine și au înscris după doar trei minute, prin Hojlund. A urmat replica lui Tottenham, venită după aproximativ un sfert de oră, prin Richarlison.
Galerie Foto
Manchester United - Tottenham 2-2. Radu Drăgușin a debutat oficial pentru noua sa echipă
Gazdele au revenit în avantaj în minutul 40, grație reușitei lui Rashford, iar peste șapte minute Romero a trimis o lovitură de cap în bara transversală.
Tottenham a revenit extrem de montată de la vestiare și a restabilit egalitatea la doar un minut după reluarea jocului, prin Bentancur.
Drăgușin a fost aruncat în luptă în minutul 85, în locul lui Skipp, astfel că a debutat oficial pentru noua sa echipă.
În urma acestui rezultat, Tottenham a rămas pe locul 5 în Premier League, cu 40 de puncte, în timp ce Manchester United este doar pe 7, la opt lungimi în spatele londonezilor.
Manchester United - Tottenham 2-2
Min. 90+5: Final de meci.
Min. 85: Schimbare la Tottenham! Radu Drăgușin îl înlocuiește pe Oliver Skipp și debutează oficial pentru Tottenham.
Min. 46: GOL Tottenham! Bentancur restabilește egalitatea la un minut după reluarea jocului, cu un șut puternic la colțul scurt.
Min. 46: Începe partea secundă.
Min. 45+3: Final de primă repriză.
Min. 45+2: Ocazie Tottenham! Romero trimite puternic din interiorul careului mic, dar lovitura sa de cap se izbește de bara transversală.
Min. 40: GOL Manchester United! "Diavolii Roșii" revin în avantaj pe tabelă, după o combinație eficientă între Hojlund și Rashford, finalizată superb de englez.
Min. 20: GOL Tottenham! Richarlison înscrie cu o lovitură de cap venită în urrma unui corner.
Min. 3: GOL Manchester United! Hojlund înscrie cu un șut imparabil de la aproximativ 10 metri.
Min. 1: A început meciul.
- Manchester United: Onana - Wan-Bissaka, Varane, Evans, Dalot - Eriksen, Mainoo - Garnacho, Fernandes (C), Rashford - Hojlund
Rezerve: Bayindir, Heaton, Antony, Casemiro, Forson, Kambwala, Martinez, McTominay, Pellistri
Antrenor: Erik ten Hag - Tottenham: Vicario - Porro, Romero (C), Van de Ven, Udogie - Hojbjerg, Bentancur, Skipp - Werner, Richarlison, Johnson
Rezerve: Austin, Forster, Donley, Dorrington, Drăgușin, Royal, Santiago, Gil
Antrenor: Ange Postecoglou
Știrea inițială:
Manchester United - Tottenham poate însemna debutul lui Radu Drăgușin la Spurs, după ce joi, 11 ianuarie, a semnat un contract până în 2030 cu formația din Anglia.
Fotbalistul român în vârstă de 21 de ani este anunțat de către site-urile de specialitate ca fiind doar rezervă în primul său meci din Premier League.
Manchester United și Tottenham, despărțite de 8 puncte
După 20 de etape jucate, Manchester United se află abia pe poziția a 9-a în campionat, cu 31 de puncte acumulate.
Patru poziții mai sus se află Tottenham, care este la opt lungimi distanță de ”Diavoli”.
În turul jucat la Londra, echipa lui Ange Postecoglou s-a impus fără probleme, scor 2-0, datorită golurilor reușite de Pape Saar și Martinez (autogol).
Etichete: premier league , tottenham , manchester united , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...