Cristiano Ronaldo, avertizat de mama copilului autist căruia i-a spart telefonul: "Nu poate scăpa"
articol scris de Digi Sport26.09.2022, 07:53
Un incident din urmă cu 5 luni îi dă în continuare bătăi de cap lui Cristiano Ronaldo. În aprilie, starul portughez i-a dat peste mână unui copil autist, care voia o amintire cu el și i-a spart telefonul.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo, avertizat de mama copilului autist pe care l-a lovit și căruia i-a spart telefonul: "Nu poate scăpa"
Mama lui Jacob Kelly, fan al lui Everton, vrea să facă tot posibilul ca starul lui Manchester United să nu scape nepedepsit, deși a fost amendat de poliție.
"Să sperăm că va primi, în cele din urmă, pedeapsa corectă, nu poate scăpa. Comportamentul său e inacceptabil. Trebuia să se fi ocupat de asta în urmă cu 6 luni.
Fiul meu vorbește zilnic despre ceea ce i s-a întâmplat. El încă nu și-a primit telefonul înapoi. Trebuia să plătească pentru asta, el e cel care a provocat totul. Mă neliniștește chestia asta.
Poate lovi un copil și apoi poate merge mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cum poate dormi noaptea, știind ce tulburare a provocat unui tânăr suporter?", a spus Sarah Kelly, potrivit presei britanice.
Cristiano Ronaldo i-a spart telefonul și i-a învinețit mâna unui copil autist
După meciul Everton-Man. United, scor 1-0, Cristiano Ronaldo (37 de ani) a avut o ieșire nervoasă, iar imaginile au făcut înconjurul lumii. Starul portughez i-a dat peste mână unui fan de doar 14 ani, care îl filma cu telefonul mobil.
Jacob, care suferă de autism, s-a ales cu o vânătaie pe mână. El este fan al lui Everton și a spus că nu vrea să-l mai vadă niciodată pe Cristiano Ronaldo.
"Telefonul a fost reținut pe durata investigației și va fi returnat curând", a spus un purtător de cuvânt al poliției din Merseyside, care a spus că o să îl înapoieze reparat.
După acel incident, Ronaldo a avut și o postare pe Instagram, rețea unde el este cea mai urmărită persoană din lume: "Aș vrea să-mi cer scuze pentru ieșirea mea și, dacă e posibil, aș vrea să-l invit pe suporter să vadă un meci pe Old Trafford, în semn de fair play și sportivitate".
Sarah a spus că Ronaldo a fost amendat de poliție cu 200 de lire sterline (aproximativ 227 de euro), dar că nici măcar nu și-a cerut scuze.
"El ne-a spus că e dispus să ne întâlnim și că îi pare rău, dar a zis că nu a făcut nimic rău. Asta nu e o scuză, e o insultă", a spus mama băiatului.
Etichete: cristiano ronaldo , cristiano ronaldo telefon spart
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...