Video Chelsea - Man. United 4-3. Partidă epică pe Stamford Bridge. ”Diavolii” conduceau în minutul 90+9. A câștigat și Liverpool
articol scris de Digi Sport04.04.2024, 00:18
Etapa cu numărul 31 din Premier League a continuat cu două super partide, unul cu implicații în lupta la titlu, iar celălalt cu miza calificării în cupele europene.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
- 200.000.000€ pentru transferul lui Vinicius! Anunțul făcut de presa spaniolă
Chelsea și Manchester United au oferit un meci epic, de povestit nepoților. Londonezii au pornit ca din pușcă și în minutul 29 conduceau deja cu 2-0, prin golurile marcate de Gallagher (4) și Palmer (19-din penalty).
Chelsea - Man. United 4-3 / Palmer a bifat tripla
United nu a acuzat șocul și Garnacho a dat semnul că meciul nu este jucat. A marcat după un contraatac rapid. Era minutul 34, iar cinci minute mai târziu Bruno Fernandes a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap.
În repriza a doua, cei de la United au mai marcat o dată și ”au stins lumina” pe Stamford Bridge. Același Garnacho (67) a punctat cu capul, dar după o cursă de zile mari a lui Antony, care a centrat perfect în careu.
Ce a urmat în prelungiri ține de un thriller. Era minutul 90+9 și United se pregătea să serbeze. Însă, o gafă a lui Diogo Dalot l-a adus pe Palmer în situația de a marca iar de la punctul cu var. Finalul a fost electrizant. La ultima fază, același Palmer a bifat tripla cu un șut puternic și a întors soarta partidei.
VIDEO cu rezumatul partidei Chelsea - Manchester United 4-3
Tot joi s-a jucat și Liverpool -Sheffield United 3-1.
Chelsea - Manchester United 4-3
Min. 90+12. Final
Min. 90+11 - Goool Chelsea: 4-3! Palmer a mai înscris un gol, al treilea al serii, într-un meci absolut fantastic. Palmer a șutat în forță de la marginea careului și mingea, ușor deviată, a intrat în plasă.
Min. 90+10 - Goool Chelsea: 3-3, Palmer! Fotbalistul londonezilor a bifat dubla, tot din penalty.
Min. 67 - Gool United: 2-3, Garnacho! Fotbalistul ”Diavolilor” a izbutit dubla și a întors soarta partidei de pe Stamford Bridge
Min. 39 - Goool United: 2-2, Bruno Fernandes. Jucătorul ”Diavolilor” a trimis superb, cu capul, din interiorul careului
Min. 34 - Goool United: 2-1, Garnacho! A fost o fază de contraatac și jucătorul ”Diavolilor”, scăpat singur cu portarul, nu a ratat. Totul a plecat de la o gafă a lui Caicedo.
Min. 19 - Goool Chelsea: 2-0, Palmer! Mijlocașul gazdelor a majorat diferența din penalty, după un fault comis de Antony.
Min. 4 - Goool Chelsea: 1-0, Gallagher! Mijlocașul londonezilor a deschis scorul cu un șut din interiorul careului.
Min. 1 - Echipele de start. Atmosferă superbă pe Stamford Bridge. Stadionul este arhiplin și plouă la Londra
UPDATE Ora 21:30. Echipele de start
Chelsea: Petrovic, Gusto, Disasi, Badiashile, Cucurella, Caicedo, Fernandez, Palmer, Gallagher, Mudryk, Jackson
Rezerve: Thiago Silva, Sterling, Madueke, Bettinelli, Chalobah, Chukwuemeka, Casadei, Gilchrist, Tauriainen
Manchester United: Onana, Dalot, Varane, Maguire, Wan-Bissaka, Casemiro, Mainoo, Antony, Bruno Fernandes, Garnacho, Hojlund
Rezerve: Amrabat, Mount, Rashford, Eriksen, Diallo, Heaton, Evans, McTominay, Kambwala
Liverpool - Sheffield United 3-1
VIDEO cu rezumatul partidei
Min, 90+3 - Final!
Min. 90 - Goool Liverpool: 3-1, Gakpo! Introdus în repriza a doua, a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului.
Min. 77 - Goool Liverpool: 2-1, Mac Allister! Gol superb, marcat cu un șut la vinclu, de la marginea careului de 16 metri.
Min. 58 - Gool Sheffield: 1-1, Bradley, autogol!
Min. 45+2 - Pauză
Min. 17 - Goool Liverpool: 1-0, Darwin Nunez! Atacantul ”Cormoranilor” a profitat de o eroare a lui Grbic și a marcat. Goalkeeper-ul oaspeților a vrut să degajeze, dar a șutat în spatele lui Nunez și de acolo mingea a ricoșat în plasă.
Min. 1 - A început partida.
UPDATE Ora 20:30. Echipele de start
Liverpool: Kelleher - Bradley, Konate, Van Dijk, Gomez, - Szoboszlai, Gravenberch, Mac Allister - Salah, Nunez, Diaz
Rezerve: Adrian - Jones, Gakpo, Elliott, Tsimikas, Robertson, Clark, Danns, Quansah.
Antrenor: Jurgen Klopp
Sheffield United: Grbic - Holgate, Ahmedhodzic, Trusty - Bogle, Souza, Arblaster, Hamer, Robinson - Diaz, McAtee
Antrenor: Chris Wilder
Înainte de meciul de pe Anfield, Liverpool se clasează pe locul secund în campionatul Angliei, cu un meci în minus față de liderul Arsenal. "Cormoranii" vin după o victorie cu Brighton, scor 2-1, și speră să ia cele trei puncte și cu formația clasată pe ultimul loc.
Liverpool are 67 de puncte, la o lungime în spatele lui Arsenal, în timp ce Sheffield United doar 15. În plus, "Săbiile" n-au mai câștigat de pe 10 februarie, atunci când se impuneau cu Luton, scor 3-1.
Duelul de pe Stamford Bridge este mult mai echilibrat. Chelsea este pe locul 12, cu doar 40 de puncte, însă a disputat doar 28 de meciuri. De partea cealaltă, Manchester United e pe 6, cu 48 de puncte și o partidă în plus față de londonezi.
În etapa precedentă, formația lui Mauricio Pochettino a remizat cu Burnley, scor 2-2. "Diavolii Roșii" s-au încurcat și ei cu Brentford, scor 1-1.
Ambele echipe traversează un sezon foarte dezamăgitor, iar dacă pentru Chelsea calificare în cupele europene pare un obiectiv imposibil, pentru Manchester United încă există șanse.
Etichete: chelsea , liverpool , manchester united , sheffield united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...