Balotelli nu a scăpat de pedeapsă. Italianul, amendat şi suspendat pentru o postare cu caracter rasist
19.12.2014, 11:37Mario Balotelli a fost suspendat pentru un meci şi amendat cu 25.000 lire sterline de către Comisia de Disciplină a Federaţiei engleze de fotbal, din cauza unei postări cu caracter rasist pe o reţea de socializare.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La începutul lunii decembrie, atacantul lui Liverpool a postat pe contul său de Instagram o imagine cu caracter antirasist, dar însoţită de o descriere cu conotaţii rasiste, pe care a retras-o apoi şi şi-a cerut scuze public.
În afară sancţiunea primită din partea federaţiei, italianul în vârstă de 24 de ani va fi nevoit să urmeze un curs educaţional.
"Îmi cer scuze colegilor şi suporterilor lui FC Liverpool, care au fost sancţionaţi pentru ceea ce am făcut eu şi acum regret. Voi ispăşi decizia impusă de federaţie şi cu siguranţă nu se va mai repeta", a scris Balotelli pe contul său de Twitter.
Internaţionalul italian, care are în spate o întreagă istorie de incidente petrecute în afara terenului, a plecat în august de la AC Milan, fiind transferat la Liverpool, unde a marcat doar două goluri în 14 meciuri.
Etichete: liverpool , premier league , mario balotelli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...