Modificări esențiale ale regulamentului: asistență video pentru arbitri, tripla pedeapsă, reformată
05.03.2016, 16:34Folosirea asistenţei video pentru arbitri în timpul meciurilor a fost autorizată cu titlu experimental, în anumite condiţii, cel mai târziu din sezonul 2017-2018 şi pentru cel puţin doi ani, a anunţat sâmbătă, la Cardiff, International Football Association Board (IFAB), singurul organism ce are dreptul să modifice regulile jocului de fotbal.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Este a doua etapă în deschiderea fotbalului către tehnologie, după introducerea tehnologiei pentru linia porţii (GLT), validată în 2012 şi utilizată cu succes la Cupa Mondială 2014.
Testele vor fi efectuate întâi offline, adică fără comunicare între arbitrul de centru şi asistentul video, apoi vor fi online cel mai târziu din sezonul 2017-2018.
Vor fi evaluate patru cazuri: înscrierea unui gol, cartonaş roşu, penalty, eroare în privinţa unei identităţi. Pe această listă nu figurează ofsaidul.
“Astăzi noi am luat o decizie cu adevărat istorică pentru fotbal.”, a spus noul preşedinte al FIFA, Gianni Infantino. ”Noi ascultăm fanii, jucătorii, fotbalul. Desigur, trebuie să fim şi prudenţi, dar suntem şi deschişi pentru a face paşi concreţi înainte.”, a adăugat el.
Tripla pedeapsă (penalty, cartonaş roşu, suspendare) a fost de asemenea reformată. ”Dacă portarul sau un fundaş în careu caută mingea, caută duelul, în mod corect şi comite fault, nu se va da cartonaş roşu, doar galben. Pentru toate celelalte cazuri, joc violent, împiedicarea înscrierii unui gol, se va da cartonaş roşu. Aceasta va intra în vigoare pe 1 iunie, pentru EURO şi Copa America Centenario.”, a afirmat Infantino.
Agerpres
Etichete: fifa , reguli joc fotbal , legile jocului fotbal , asistenta video arbitri fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...