Și Ligue 1 a intrat în carantină! Marseille - PSG şi finala Cupei Ligii Franţei se vor juca fără spectatori
10.03.2020, 19:13Toate meciurile din campionatul Franţei se vor disputa fără spectatori până pe 15 aprilie din cauza epidemiei de coronavirus.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Liga Profesionistă din Franţa (LFP) a schimbat decizia ministrului Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, cea care a spus luni că meciurile de fotbal se vor disputa cu porţile închise sau cu maximum 1.000 de spectatori în tribune, în condiţiile în care guvernul a decis să limiteze numărul de persoane participante la evenimentele publice.
În Franţa, sunt 1.606 cazuri de infectare şi 30 de decese.
Nouă meciuri din optimile cupelor europene se vor disputa fără spectatori
Printre partidele care se vor disputa fără spectatori este şi derby-ul campionatului, Olympique Marseille - PSG, programat duminică, 22 martie.
Tot cu porţile închise se va disputa şi finala Cupei Ligii Franţei, dintre PSG şi Lyon, din 4 aprilie.
Patru partide din optimile Ligii Campionilor şi cinci din turul optimilor Europa League vor avea loc fără public în tribune.
Toate meciurile din Italia programate până pe 3 aprilie au fost suspendate, iar următoarele două etape din Primera se vor disputa fără spectatori. Miercuri va avea loc şi primul joc din Bundesliga fără spectatori, Borussia Monchengladbach - FC Koln. Şi derby-ul Borussia Dortmund - FC Koln, de sâmbătă, va avea loc fără oameni în tribune.
Etichete: ligue 1 , coronavirus ligue 1 , porti inchise franta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...