Edi Iordănescu, discurs plin de regret după debutul său oficial ca selecționer. Cum a comentat greșelile lui Chiricheș
articol scris de Digi Sport05.06.2022, 01:00
România nu a putut debuta cu dreptul în Liga Națiunilor, după ce a pierdut meciul de pe terenul selecționatei din Muntenegru, scor 0-2, din cadrul grupei 3 a Ligii B.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul a reprezentat debutul oficial al lui Edi Iordănescu (43 de ani) în rolul de selecționer, dar elevii săi nu au părut că vor să marcheze evenimentul cu o victorie. În schimb, au făcut un joc modest din primul minut și până la fluierul final, motiv pentru care au fost aspru criticați de Gică Popescu (54 de ani).
Edi Iordănescu nu-și poate explica prestația "tricolorilor" la debutul său oficial ca selecționer
La flash-interviul de după meci, selecționerul a recunoscut că elevii săi au făcut un joc modest, în ciuda faptului că au părut motivați înainte de startul partidei.
"Din păcate, un rezultat prost, dar venit pe un fond de joc prost. Clar merit pentru echipa gazdă, au meritat punctele. E greu de digerat momentul, nu e ușor, din păcate asta înseamnă fotbalul modern, angajament, travaliu, mai puțin călcâie și joc boem.
Dacă în prima repriză n-am avut multe momente bune în ofensivă, macar în defensivă am stat bine. Am avut energie să ducem dueluri, dar în partea a doua ne-am precipitat.
Nu am un răspuns în momentul de față, am văzut o echipă foarte motivată zilele astea, băieții au fost atenți și motivați, dar ce am arătat astăzi a fost trist și nu reușim să ieșim din umbra în care suntem de ceva timp.
Din păcate, ne-a lipsit și curajul. Am fost învățat să-mi asum tot timpul responsabilitatea și o voi face și acum, dar nu mai vreau să se întâmple ca în trecut. E ușor să spun că singura vină e a mea, dar trebuie să analizăm momentul.
Doar dacă facem treaba asta avem o șansă pentru viitor. Dacă nu, mai ratăm o campanie, mai schimbăm un selecționer și vom merge din jos în mai jos. Trebuie să întoarcem această situație în favoarea noastră", a declarat Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu l-a menajat pe Vlad Chiricheș
Selecționerul a vorbit și despre cele două greșeli decisive ale lui Vlad Chiricheș (32 de ani).
"E căpitanul echipei, a ieșit cu un mesaj de responsabilitate, e vina tuturor. Poate putea să fie mai inspirat, dar e căpitanul echipei, joacă la nivel înalt, avem nevoie de el în forma lui bună, bine mental și să nu uităm că o înfrângere se pierde în grup, la fel cum vine și o victorie", a mai adăugat Edi Iordănescu.
VIDEO cu rezumatul meciului Muntenegru - România 2-0:
Etichete: vlad chiriches , tricolori , edi iordanescu , selectioner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...