Video&Foto Rapid revine la origini! Jucătorii au fost duși la Salonul Regal, apoi au plecat cu trenul la Brăila
30.03.2019, 16:19Rapid a plecat cu trenul la Brăila, sâmbătă după amiază, pentru meciul cu Chiscani, meci din Seria a 2-a a Ligii a 3-a. Se poate spune spune că giuleștenii au revenit la origini, ei fiind considerați echipa CFR-ului. Daniel Pancu a decis ca echipa să se deplaseze cu trenul, pentru a evita aglomerația.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Deplasarea cu trenul la Brăila este o premieră pentru cei mai mulţi dintre actualii jucători ai echipei. Antrenorul giuleștenilor, Daniel Pancu, și a adus aminte cu nostalgie de vremurile când Rapid era pregătit de Mircea Lucescu și se făceau deplasări cu trenul.
”Eu am mai prins vremuri când mergeam în deplasare cu trenul, chiar și cu nea Mircea Lucescu am fost de două ori. Este important pentru jucătorii noștri să se identifice cu ce avem noi în ADN, pentru că noi suntem considerați echipa CFR-ului. Mie îmi face deosebită plăcere. Dacă plecam cu mașina făceam mai mult”, a spus Pancu, la plecare.
Galerie Foto
Rapid, în vizită la Salonul Regal
Înainte de a pleca, rapidiștii au efectuat o vizită la Slanoul Regal, dar și la linia 14, acolo unde erau cazați, pe vremuri, fotbaliștii Rapidului care nu aveau domiciliul în București.
”Am rămas impresionat de vizita la Salonul Regal. Mi s-a părut un loc foarte frumos, era pentru Regi și sper să fim și noi la nivelul ăla, fotbalistic mă refer”, a mai spus Pancu.
Cu arata clasamentul Seriei a II-a a Ligii a 3-a înaintea etapei a 20-a. FOTO: frf.ro
Etichete: daniel pancu , rapid tren , sportul chiscani-rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...