U Cluj și-a luat golgheter din Liga 2, dar nu va ataca promovarea cu el! Planul lui Bogdan Lobonț
10.01.2019, 14:09U Cluj s-a reunit astăzi sub comanda lui Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi. La primul antrenament al ”șepcilor roșii” din 2019 au participat 24 de jucători, printre care și fiul regretatului Daniel Prodan, Răzvan. ”Studenții” se vor antrena pe plan local până în 28 ianuarie, când vor pleca într-un cantonament de două săptămâni în Antalya.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
”Mă simt ca atunci când am început fotbalul profesionist. Îmi încep cariera de antrenor și mă bucur că o să încep în România, la o echipă de tradiție. Cu toții tindem mai sus și este clar că ne dorim să promovăm”, a spus Lobonț.
Altfel, mijlocașul ofensiv al celor de la Pandurii Târgu Jiu, Daniel Pârvulescu (22 de ani), a semnat, azi, cu Universitatea Cluj, înțelegerea urmând a intra în vigoare începând cu data de 1 iulie. Jucătorul în vârstă de 22 de ani este unul dintre golgheterii Ligii a II-a, cu 12 goluri înscrise în etapele din prima parte a campionatului, şi şi-a pus semnătura pe un contract valabil pentru următorii trei ani.
”Îi urăm bun-venit la „U” în anul Centenarului şi sperăm să ne bucurăm de cât mai multe succese! Multă baftă, Daniel!”, este mesajul postat pe site-ul oficial al clubului.
Etichete: bogdan lobont , adrian iencsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...