Exclusiv Erik Lincar a plecat de la Concordia. A rezistat mai puţin de trei luni pe banca ilfovenilor
27.12.2019, 11:53Erik Lincar se desparte de a doua echipă din acest sezon. Antrenorul în vârstă de 41 de ani a părăsit şi Concordia Chiajna, împreună cu staff-ul său, după ce plecase şi de la Turris Turnu Măgurele, în octombrie.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Lincar a rezistat mai puţin de trei luni pe banca fostei prim-divizionare. A fost instalat pe 9 octombrie. Preşedintele ilfovenilor, Cristian Tănase, susţine că ilfovenii l-ar fi dorit în continuare pe Lincar pe bancă.
"A fost decizia exclusivă a lui Lincar şi a staff-ului său. M-au anunţat după ultimul meci că vor să plece şi am rămas interzis. Am încercat patru zile să îl fac să se răzgândească, nu ştiu de ce pleacă, eu i-am îndeplinit toate cererile. O să avem săptămâna viitoare, înainte de Anul Nou, o şedinţă la club pentru a numi un nou antrenor", a spus Tănase pentru Digi Sport.
Erik Lincar a pierdut jumătate din meciurile în care a fost antrenorul Concordiei
În cele zece meciuri cu Erik Lincar antrenor, Concordia a câştigat trei partide, a remizat de două ori şi a pierdut cinci jocuri, inclusiv ultimele două din 2019, cu UTA şi Rapid.
Concordia e fără victorie de cinci etape şi a ajuns pe loc retrogradabil în Liga 2, 16, cu numai 21 de puncte din 19 meciuri, în condiţiile în care ilfovenii şi-au propus la începutul sezonului revenirea în Liga 1.
Etichete: concordia chiajna , erik lincar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...