Ce surpriză! Steaua și-a prezentat noul echipament de joc în mijlocul sezonului
articol scris de Digi Sport25.11.2024, 15:13
Clubul de fotbal Steaua București și-a prezentat în cursul zilei de luni, 25 noiembrie, noul echipament de joc.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Steaua s-a îmbrăcat în ”haine noi”
Galerie Foto
Contrar tendințelor, când echipele își prezintă, de obicei, noul echipament de joc la începutul sezonului, cei de la Steaua au luat decizia să se îmbrace în ”haine noi” la mijlocul sezonului.
Într-un clip de prezentare postat pe rețelele sociale, clubul din Ghencea și-a etalat noile tricouri de joc, iar ca model a fost folosit fotbalistul Adi Popa (36 de ani).
Foarte vizibile, expuse în prim-plan, sunt cele două mari trofee europene câştigate de Steaua: Cupa Campionilor (1986) şi Supercupa Europei (1987).
”Roșu și albastru,
Cele mai frumoase culori de pe Pământ,
Steaua București, câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni și a Supercupei Europei, a fost, este și va fi doar în Ghencea!”, a fost mesajul transmis de cei de la Steaua, pe canalul oficial.
Coregrafie specială pentru Steaua, cu Marius Lăcătuș în prim-plan
Galerie Foto
La partida din Bulgaria, CSKA Sofia - Ludogorets, jucată pe stadionul Vasil Levski, spectatorii au avut parte de un moment special înainte de start, întrucât ultrașii au organizat o coregrafie spectaculoasă.
Concret, formația din Sofia a aniversat 20 de ani de frăție cu Steaua. Ultrașii bulgari au afișat mesajul ”Loiali ca eroii noștri”, alături de fotografii cu Hristo Stoichkov și Marius Lăcătuș.
”Fiara”, cel mai titrat jucător din istoria Stelei, a cucerit alături de formația roș-albastră trofeul UEFA Champions League (1986), Supercupa Europei (1987), 10 titluri de campion, șase cupe și trei supercupe.
Fostul jucător al celor de la CSKA, considerat cel mai bun fotbalist bulgar din istorie, a câștigat, printre altele, Balonul de Aur (1994), Gheata de Aur a Europei (1990) și UEFA Champions League cu Barcelona, în 1992.
Pe lângă coregrafia pregătită, ultrașii celor de la CSKA au oferit și un spectacol pirotehnic pe măsură.
Etichete: steaua , echipament steaua , prezentare echipament
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...