Cale liberă pentru ca palmaresul Craiovei să ajungă la CS Universitatea
14.04.2014, 12:29Ultima lună de zile a reprezentat prăbușirea definitivă pentru FC Universitatea Craiova. Pe rând, echipa lui Adrian Mititelu nu s-a prezentat la o etapă și, după alte patru runde disputate cu greu, s-a retras din campionat. Lucrul cel mai grav a venit însă de abia după aceea, odată cu respingerea planului de reorganizare financiară de către Tribunalul Brașov și declararea falimentului. Situație în care Mititelu mai poate înscrie echipa din Bănie doar în cel de-al șaselea eșalon fotbalistic al României, pe o societate nouă, fără datorii.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Practic, în acest moment FC Universitatea mai înseamnă doar sigla cu leul și palmaresul. Mititelu ar putea să rămână însă în curând și fără acestea, deoarece principalii creditori ai clubului vor cere în instanță introducerea lor în patrimoniul clubului aflat în faliment, de unde ar urma să le ia ulterior sub forma unor despăgubiri.
Cei mai importanți creditori sunt Victor Pițurcă, căruia i-a fost recunoscută în justiție o datorie de 7 milioane de euro ca urmare a faptului că i-a fost reziliat unilateral contractul în ianuarie 2011. În cazul în care selcționerul ar intra în posesia însemnelor, acesta le va ceda autorităților locale, după cum a declarat în mai multe rânduri.
De asemenea, Mihai Rotaru, patronul majoritar al CS Universitatea Craiova, este cel care a răscumpărat creanța de 300.000 de euro de la Euro Expo (DETALII AICI), firma care s-a judecat cu FC Universitatea timp de 15 ani pentru recuperarea banilor cuveniți după un contract de furnizare de echipament.
În același timp, Mititelu declară că a securizat însemnele echipei, pe care le-ar fi scos din patrimoniu și le-ar fi înregistrat pe numele copiiilor săi. Greu de spus cum s-ar fi putut face acest lucru din punct de vedere legal, câtă vreme craiovenii se aflau în insolvență și ar fi trebuit organizată o licitație publică pentru orice modificare patrimonială.
Etichete: cale libera pentru ca palmaresul craiovei sa ajunga la cs u , palmares cs universitatea craiova , cs universitatea craiova preia palmaresul fc universitatea , faliment dezafiliere craiova retragere campionat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...