Walter Zenga, aproape de o revenire în Liga 1. Cu ce echipă negociază
04.05.2019, 18:44Walter Zenga (58 de ani) e în cărţi pentru o revenire spectaculoasă în Liga 1. Italianul i-ar putea lua locul lui Stoican, la Poli Iaşi.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Dat afară de la Venezia în martie, fostul mare portar e aproape de revenirea în România. Un adevărat globetrotter, legenda Interului a fost deja contactat de oficialii din Copou, anunţă Gazeta.
Venezia a fost a 18-a echipă pe care Zenga a antrenat-o. În cariera sa, cel poreclit ”omul păianjen” a trecut pe la FC Național, Steaua (actuala FCSB) și Dinamo dar nu a stat mai mult de un an la vreo echipă, ceea ce s-a întâmplat și acum.
Stoican a vrut să îşi dea demisia
Potrivit ProSport, Stoican, antrenorul de la Iaşi, a vrut să-şi anunţe demisia chiar la flash-interviul de după ultimul meci, dar a fost convins în cele din urmă să renunţe la gestul său şi să continue pe banca Iaşiului.
Un eventual eşec, însă, la Voluntari, în meciul de duminică, l-ar putea determina pe Stoican să renunţe la postul său şi să părăsească echipa ieşeană după aproape doi ani petrecuţi în Copou.
Cine mai e pe lista Iaşiului
De notat că pe lista celor de la Iaşi se află şi Cristiano Bergodi, care a mai fost în Copou în umă cu 10 ani şi a salvat echipa de la retrogradare. Totuşi, acesta se află sub contract cu Voluntariul şi va fi mai dificil de adus.
Nu în ultimul rând, Neagoe ar reprezenta o soluţie, fiind liber după despărţirea de Sepsi. Totuşi, acesta e în cărţi pentru a ajunge la Craiova şi pare tentat să aştepte, dorindu-şi o echipă de prim plan, la care să facă performanţă.
Etichete: walter zenga , walter zenga iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...