VIDEO Măcinați de probleme financiare, gălățenii n-au obiectiv. Dorinel Munteanu: “Vedem de la meci la meci”
23.07.2012, 00:18Oțelul a luat trei puncte la Iași, dar clasamentul va contabiliza numai unul singur. Decizia prin care gălățenii au început campionatul cu un handicap de două puncte îl apasă tare pe Dorinel Munteanu, antrenorul sperând totuși că gruparea gălățeană își va rezolva în curând problemele financiare care au condus la această situație.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
“A fost o victorie de moral, muncită și meritată. Am știut că avem în față o echipă cu un antrenor care are foarte mare experiență. Iașiul s-a dovedit o echipă determinată și agresivă. Am avut o partidă foarte grea, dar, în ciuda tuturor problemelor pe care le traversăm, îmi felicit elevii că au depășit orice obstacol și că am câștigat acest joc. A fost primul meci în care am venit după o pauză foarte mare și încă nu suntem la un ritm de joc foarte bun, dar azi am făcut o partidă bună”, a spus tehnicianul Oțelului.
“Mă doare că în loc să fim la +3 suntem la +1. Nu știu până când va merge această umilință, pentru că eu și echipa așa simțim când pierdem punctele la masa verde. Trebuie să găsească urgent o soluție și să plătească datoria ca noi să ne putem vedea de treabă. N-am făcut niciun transfer, sigur că mai avem nevoie de jucători. Acest lot de jucători este de trei ani la Galați și dacă vrem să ne propunem ceva mai îndrăzneț, trebuie să aducem jucători. N-avem niciun obiectiv, vedem de la meci la meci ce putem face. Chiar dacă o să se supere conducătorii, singurul obiectiv pe care ni-l propunem este să câștige fiecare meci și vom vedea la final unde vom fi”, a mai adăugat Munteanu.
Etichete: iasi otelul dorinel munteanu popa , dorinel munteanu depunctare , otelul fara obiectiv dorinel munteanu probleme financiare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...