VIDEO Cristi Pustai recunoaște: “Sunt supărat pe jucătorii mei!”
20.08.2012, 21:33Gaz Metan a avut nevoie de 87 de minute pentru a înscrie la Galați contra unei formații care a evoluat o mare parte din timp în inferioritate numeric, din minutul 68 chiar cu doi oameni mai puțin. Antrenorul ardelenilor, Cristi Pustai, a recunoscut după meci că victoria echipei sale a fost una norocoasă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
“Câteodată mai câștigi și așa. Am început meciul foarte slab, chiar și un om în plus de abia am dus mingea în față. Doar după cea de-a doua eliminare am început să centrăm de pe ambele părți, să jucăm pe aripi. Sunt supărat pe jucători, pentru că trebuia să avem o posesie mult mai bună, o altă atitudine, altă maturitate în joc. În fine, bine că avem șase puncte și am mai ieșit din subsolul clasamentului. Acum mă gândesc deja la meciul cu CS Severin, trebuie neapărat să luăm cele trei puncte și apoi vom vedea dacă suntem mulțumiți sau nu. Oricum, o poziție reală în clasament se va configura de abia după etapa a 11-a, atunci se vor mai așeza lucrurile”, a declarat Pustai la Digi Sport.
Etichete: cristi pustai gaz metan viitorul , pustai suparat gaz viitorul constanta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...